Ritmuri bihorene la Perla Mării

De Crina Dobocan
Ritmuri bihorene la Perla Mării
40 de copii şi tineri de la Asociaţia Ansamblul Folcloric „Crişana” din Oradea vor participa la Festivalul „Pearl of the Sea”.


Copiii de la Ansamblul Folcloric „Crişana” vor prezenta, în perioada 19-25 septembrie, folclorul autentic bihorean, cu dansurile, ritmurile, cântecele şi costumele sale specifice, la Festivalul „Pearl of the Sea” din Budva, Muntenegru.

1

La evenimentul de muzică, folclor şi dans vor participa 40 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani, precum şi solistele Raluca Pop şi Cristina Nistor. Lor li se vor alătura orchestra ansamblului şi coregraful Adrian Balog.

„Ne propunem să ducem peste tot în țară și peste hotare tainele artei folclorice și culturale din bazinul celor trei Crișuri”, a spus Adrian Balog, preşedintele şi coregraful Asociaţiei Ansamblul Focloric „Crişana”.

Festivalul „Pearl of the Sea” a ajuns la ediţia cu numărul IX, fiind organizat de European Association of Folklore Festivals, partener oficial al UNESCO.
„Am răspuns cu bucurie invitaţiei de a participa. Este un festival exclusiv pentru copii, organizat cu scopul de a prezenta tradițiile culturale din diferite țări. Manifestarea oferă, de asemenea, oportunitatea de a crea prietenii între membrii grupurilor”, a explicat Balog.

3

La ediţia din acest an, pe scenă vor urca ansambluri şi grupuri de copii din 23 de țări, între care Lituania, Rusia, Germania, România, Italia, Suedia.
Ansamblul Folcloric Crișana a luat ființă în anul 2011 și a reprezentat cu mândrie judeţul nostru la festivaluri și concursuri atât în țară, cât și în străinătate, aducând acasă onoare și multe premii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !