„Ritmuri spaniole” la Filarmonică

Filarmonica de Stat din Oradea oferă publicului meloman un program diversificat.

În acest fel, conducerea instituţiei de cultură încearcă să răspundă gusturilor publicului iubitor de muzică simfonică. Joi, 4 februarie, de la ora 19:00, în sala Enescu-Bartók a Filarmonicii veţi putea petrece momente de reală desfătare în cadrul concertului extraordinar de muzică iberică intitulat „Ritmuri spaniole”. Spectacolul va fi dirijat de maestrul Miguel Sanz, din Spania. Soprana Pilar Tejero Pardo îi va încânta cu vocea sa pe orădeni.

„Spectacolul a fost realizat stagiunea trecută şi la Filarmonica din Târgu-Mureş, unde s-a bucurat de mare succes. Artiştii vor avea de învăţat ”, a anunţat Corneliu Cristea, directorul artistic al Filarmonicii de Stat din Oradea.

Orădenii vor putea audia „La chulapona”, de F. Moreno Torroba, „La leyenda del beso”, de R. Soutullo y J. Vert, „El baile de Luis Alonso” de G. Gimenez, „Goyescas” de E. Granados, „Chateau Margaux”, de F. Caballero, „Orgia” de J. L. Turiona etc. Biletele pentru spectacol se găsesc la casieria Filarmonicii.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase