Roadele colectei de alimente

În acţiune au fost implicaţi 40 de voluntari
În acţiune au fost implicaţi 40 de voluntari
Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a organizat în perioada 12 – 23 decembrie, la un hipermarket din oraş, o colectă de alimente pentru familiile nevoiaşe din comunitate. La colectă au participat 40 de voluntari.

„Alimentele au fost adunate pentru familiile nevoiaşe pe care le avem în baza de date ale Asociaţiei, indiferent de aparteneţa etnică sau religioasă. Oameni mărinimoşi, care au făcut cumpărături din acest supermarket, au donat 377 litri de ulei, 346 kilograme de făină, 209 kilograme de zahăr şi 407 conserve.

Unii au donat paste, fructe, mezeluri, dulciuri, băuturi răcoritoare, condimente etc. Alimentele colectate au fost estimate la 9.338 de lei. Pe lângă alimentele, unele persoane au ales să doneze şi bani. În total s-au adunat 3.043 lei. Din aceşti bani vom cumpăra alimente pentru familiile aflate în baza de date ale asociaţiei”, a declarat părintele Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, care mulţumeşte, în numele beneficiarilor acestor alimente, tuturor celor care au donat.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !