Rocadă în PSD pentru Primărie?

Rocadă în PSD pentru Primărie?
ORADEA - Preşedintele PSD Bihor pare să fi intrat în alertă după scorul scăzut obţinut de către organizaţia de Oradea a PSD Bihor la alegerile europarlamentare din noiembrie. Atunci, PSD a obţinut sub 10% în Oradea şi puţin peste 12% în judeţ…

Mihai Bar pare să-şi fi pierdut încrederea în posibilităţile lui Dan Matei – candidat PSD la Primăria Oradea – de a atrage un scor electoral de peste 10% pentru PSD în Oradea. Deşi nu o recunoaşte oficial, Bar s-a reorientat spre deputatul PSD Claudiu Pop, în vârstă de 33 de ani.

„În ciuda faptului că eu am declarat în mai multe randuri că avem stabilit definitiv un candidat de primar, e posibil ca să existe o schimbare, în condiţiile în care se va ajunge la concluzia că un alt potenţial candidat al nostru ar obţine mai multe voturi”, ne-a declarat Mihai Bar, subliniind că dacă va fi cazul, schimbarea candidatului se va realiza în scurt timp, pentru că, spune Bar „ne aşteaptă o campanie electorală”. Acelaşi Mihai Bar a precizat că nu au existat discuţii în partid pe această temă, în cadru oficial, ci doar „discuţii particulare”.

Rămâne de văzut în ce fel îşi va impune Bar punctul de vedere în partid, având în vedere faptul că Dan Matei nu pare dispus să renunţe la candidatură, fiind în acelaşi timp sprijinit în acest sens de către Biroul Municipal.

Claudiu Pop s-a rezumat la a spune că partidul are deocamdată un candidat, pe Dan Matei. „Doar în situaţia în care Dan se retrage mi se pare normal ca, indiferend de nume, să ne încolonăm în spatele noului candidat şi să câştigăm Primăria”, ne-a declarat Claudiu Pop.
Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !