Roma a castigat derby-ul cu Lazio

Roma a castigat derby-ul cu Lazio
ITALIA – AS Roma a castigat derby-ul capitalei Italiei cu Lazio, scor 3-2, dupa ce elevii lui Delio Rossi au deschis scorul dupa doar cateva minute prin Tomasso Rocchi. Lazio continua forma slaba din acest sezon, iar AS Roma ramane in continuarea liderului Internazionale Milano in urma acestui rezultat.

Derby-ul orasului Roma le gasea pe cele doua combatante in pozitii distincte. Roma avea un start bun de sezon si se afla pe locul doi, in timp ce rivala Lazio ocupa locul 14, la doua puncte de zona retrogradarii.

Cum calculele de pe hartie nu au mare importanta in fotbal, Lazio a deschis scorul la primul atac, in minutul 11, prin atacantul Rocchi, care l-a invins pe Doni cu un sut cu piciorul stang. Sustinuti de un public frenetic, romanii lui Spalletti a uegalat rapid, in mintul 18, prin Vucinic, care a marcat dupa o combinatie de toata frumusetea cu Mancini, razbunand astfel ocazia din minutul 16 cand a scapat singur cu Ballotta dar nu a putut sa-l invinga pe portarul in varsta de 43 de ani.

Presiunea celor de la AS Roma a crescut odata cu trecerea timpului si golul a venit firesc cu trei minute inainte de pauza, Amanteo Mancini fiind autorul golului, dupa un un-doi cu Philippe Mexes, in timp ce AS Roma intra in avantaj la pauza.

Lazio a pornit in atac in partea secunda, dar acest lucru i-a costat si in minutul 56 Perrotta a marit avantajul de pe tabela de marcaj dupa o centrare a lui Tonetto si o pasa a lui Vucinic, care i-a oferit un gol pe tava lui Perrotta. Mai mult, Roma putea marca si al patrulea gol, dar Perrotta a fost blocat de Ballotta, care a respins in corner, sutul sau din mintuul 58, la un contraatac  doi contra doi.

Elevii lui Delio Rossi nu au cedat insa, si cu 20 de minute inainte de final, pe cand Lazio parea ca nu mai are nici o sansa, Ledesma a marcat un gol superb din lovitura libera si a readus sperantele in tabara “alb-albastrilor”.

Pe final, Lazio a atacat in valuri si a incercat egalarea, dar Doni a fost imperial in fata lui Pandev, Rocchi sau Mutarelli, iar Roma a castigat derby-ul capitalei Italiei.

Carlo Ancellotti a luat inca o gura de oxigen pe banca campioanei Europei dupa ce a obtinut un succes la scor, 5-0, cu Sampdoria. Dupa o prima repriza alba, milanezii au facut show in partea secunda. Kaka a deschis scorul in minutul 47, Gilardino a continuat forma buna si a reusit o dubla in minutele 53 si 60, tanarul Gourcuff a facut 4-0 cu un sfert de ora inainte de final, iar Clarence Seedorf a inchis tabela in minutul 80.

Campioana Internazionale Milano a facut si ea show in etapa a 10-a a Serie A, dupa ce a invins Genoa cu 4-1. Ivan Cordoba a deschis scorul in minutul 8, iar fanii de pe San Siro au fost ridicati din nou in picioare in minutul 50, cand Esteban Cambiasso a majorat diferenta de pe tabela de marcaj. Genoa a sperat ca poate reintra in joc in minutul 73, cand a redus diferenta prin Konko, dar cateva secunde mai tarziu David Suazo a spulberat orice speranta, pentru ca Julio Cruz sa stabileasca scorul final in minutul 88, din penalty.

Invinsa in ultima etapa de Napoli, Juventus a invins la scor de forfait Empoli, gratie unui hattrick marca David Trezeguet reusit in numai 20 de minute. Atacantul francez a deschis scorul in minutul 51, din penalty, iar in minutele 63 si 70 a marcat celelalte doua goluri ale sale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase