Romancele fac furori la Wimbledon

Reactualizat la:
1Comentariu
Daca toti cei trei jucatori romani de tenis prezenti in calificarile masculine de la Wimbledon au fost eliminati inca din runda inaugurala, toate cele patru jucatoare de pe tabloul calificarilor feminine au trecut cu brio de primele examene.

De departe cea mai dificila misiune a avut-o Anda Perianu, jucatoare care a trecut de favorita numarul doi, slovaca Dominika Cibulkova, dupa un meci maraton, 7-6, 1-6, 10-8, insa Anda a avut prim planul in final si dupa ce a ratat trei mingi de meci, a incheiat disputa cu un break la zero.

Anda Perianu va juca in runda a doua a calificarilor feminine de la Wimbledon cu Rossana De Los Rios, din Paraguay, care a trecut cu 6-2, 6-4 de belarusa Darya Kusteva.

Sorana Carstea, Monica Niculescu si Madalina Gojnea s-au calificat si ele in turul doi al calificarilor reusind astfel ca mai stearga din dezamagirea produsa de baieti, Victor Ionita, Victor Crivoi si Razvan Sabau fiind eliminati inca din turul intai al calificarilor masculine.

Madalina Gojnea a trecut cu 3-6, 7-6, 6-4 de ucraineanca Yulia Beygelzimer, favorita numarul 20, si va juca cu argentinianca Jorgelina Cravero.

Sorana Carstea a trecut cu 6-2, 6-1 de olandeza Elise Tamaela si va juca cu uzbeka Akgul Amanmuradova, favorita numarul 24.

Monica Niculescu a trecut cu 7-5, 6-1 de slovaca Magdalena Rybarikova si va juca cu frantuzoaica Alize Cornet, favorita numarul 23.

Cele patru jucatoare spera sa ajunga pe tabloul principal, acolo unde le vor intalni pe cele doua jucatoare romane calificate direct, Raluca Olaru si Edina Gallovits.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor