România a remizat cu Vasas

1Comentariu
România a remizat cu Vasas
ORADEA - Reprezentativa de polo a României a început ieri seria partidelor de pregătire pentru turneul preolimpic, întâlnit la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” campioana en titre a Ungariei, Vasas Budapesta. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 8-8 (4-3, 2-1, 1-1, 1-3).

A fost prima partidă din seria celor trei meciuri pe care elevii lui Vlad Hagiu le susţin în compania celor de la celebra formaţie Vasas. Echipa maghiară a sosit la Oradea cu puţin timp înainte de debutul partidei de ieri seară. Selecţionerul Vlad Hagiu a început jocul în formula: Nenciu – Kádár, Baidoc, Dunca, G. Georgescu, E. Andrei, R. Georgescu. Vasas a deschis scorul, dar poloiştii tricolori au replicat imediat, egalând prin Dunca şi preluând conducerea prin Ramiro Georgescu. Primul sfert s-a încheiat în avantajul României, scor 4-3, stelistul George Georgescu marcând două goluri. Gazdele şi-au mărit avantajul după al doilea sfert, înscriind de încă două ori, prin Dunca şi Edi Andrei. România conducea la pauză cu 6-4 şi cu 7-5 după al treilea sfert, dar poloiştii maghiari au revenit în ultimul sfert, reuşind să egaleze, scor final 8-8. Ultimele două goluri pentru tricolori au fost marcate de Ramiro Georgescu şi Ghiban.
Astăzi au loc alte două meciuri între cele două echipe, cu începere de la orele 11, respectiv 19.
Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor