România, calificare „en fanfare”

4Comentarii
România, calificare „en fanfare”
Poloiştii tricolori au câştigat cu autoritate Grupa C şi s-au calificat la turneul final al CE.

Reprezentativa de polo a României a obţinut trei victorii clare în cadrul Grupei C de calificare la CE 2010, învingând fără probleme Marea Britanie, Olanda şi Rusia.

Echipa noastră a debutat vineri cu Marea Britanie, de care a dispus la un scor care scuteşte de prea multe comentarii, 17-5. A fost de fapt un simplu joc de încălzire pentru tricolori, în aşteptarea meciurilor cu Olanda şi Rusia, care se anunţau a fi mai dificile. Sâmbătă, România a avut parte de asemenea de un meci facil în compania Olandei, de care a dispus cu 13-6. Olandezii au rezistat în primele două sferturi, în care au reuşit să menţină egalitatea, scor la pauză 4-4. Elevii antrenorilor Kovács István şi Ladislau Balanov s-au dezlănţuit în sfertul trei, în care au fost de neoprit, marcând şase goluri consecutive. Echipa noastră era deja calificată la CE, la fel şi Rusia, care a învins în etapa a doua Marea Britanie.


Am bătut din nou Rusia

Partida de duminică dintre România şi Rusia a constituit o confruntare de orgolii, de palmares, dar a avut şi o miză, chiar dacă ambele echipe îşi asiguraseră deja biletele pentru turneul final. Meciul era important prin prisma faptului că echipa câştigătoare a grupei va avea parte de o clasare într-o urnă valorică superioară la tragerea la sorţi pentru grupele CE. România, care nu a mai pierdut de mai bine de cinci ani în faţa Rusiei, a început partida în forţă, conducând cu 4-1 după primul sfert. Ruşii şi-au revenit „din pumn” în sfertul secund, reuşind să egaleze, scor 4-4, dar Andrei Iosep a marcat pentru 5-4 printr-un gol superb, cu efect, „specialitatea casei”. Tricolorii s-au distanţat apoi după pauză, conducând în permanenţă pe tabela de marcaj. Rusia nu a cedat, dar nu a putut să ameninţe victoria noastră, scor final 12-10.


Orădenii, printre marcatori

„Ne-am dorit să ne calificăm, dar şi să câştigăm grupa, mai ales că am evoluat în bazinul propriu, în faţa unui public entuziast. Ne-am îndeplinit obiectivul, vom participa la Campionatul European”, a afirmat antrenorul reprezentativei României, Kovács István. Un fapt remarcabil, cei patru jucători orădeni care au făcut parte din echipă în aceste calificări, Kádár, Diaconu, Negrean (de la CSM Frigo Conty) şi Ramiro Georgescu (Ferencváros), au avut evoluţii bune, aflându-se printre marcatorii reprezentativei în fiecare din meciurile disputate.

GAVRIL NUŢIU



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor