România câştigă un proces la CEDO

România câştigă un proces la CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câştig de cauză statului român într-un caz în care un român s-a plâns că a fost arestat şi maltratat pentru nerespectarea regulilor circulaţiei, acelaşi reclamat obţinând de la instanţa europeană despăgubiri de 7.000 de euro în urmă cu peste trei ani.

În 26 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat decizia de inadmisibilitate în cauza Barbu Anghelescu împotriva României (nr.2).

“Reclamantul, invocând dispoziţiile articolului 3 din Convenţia Europeană, s-a plâns de faptul că a fost agresat de către procuror, cu ocazia derulării unei anchete penale în cadrul căreia era cercetat pentru ultraj şi pentru mai multe infracţiuni de fals. De asemenea, reclamantul a arătat că ancheta penală derulată împotriva procurorului care l-a agresat nu a avut caracterul unei anchete efective în sensul jurisprudenţei Curţii”, informează Ministerul Afacerilor de Externe (MAE).

În ceea ce priveşte latura materială a articolului 3, arată MAE, Curtea a reţinut că Anghelescu nu şi-a susţinut afirmaţiile cu elemente de probă pertinente, acesta nefurnizând nici un început de dovadă pentru a demonstra existenţa relelor tratamente şi că actele denunţate nu intră sub incidenţa articolului 3.

“Sub aspectul laturii procedurale a articolului în discuţie, având în vedere consideraţiile reţinute sub aspectul laturii materiale, Curtea a considerat că afirmaţiile reclamantului nu îndeplineau condiţiile cerute de jurisprudenţa sa pentru a putea da naştere unei obligaţii de anchetă în sarcina autorităţilor naţionale. În plus, Curtea a reţinut că, în cauză, s-a desfăşurat o anchetă penală ca urmare a plângerii reclamantului referitoare la pretinsele tratamente inumane care i-au fost aplicate de procuror”, mai explică MAE.

În concluzie, arată MAE, cererea reclamantului formulată pe temeiul articolului 3 a fost respinsă ca fiind în mod manifest nefondată.

Reclamantul s-a plâns de asemenea şi pe temeiul articolelor 5 şi 6 par.2 din Convenţie pentru faptul că a fost adus la parchet de poliţie în baza unui mandat de aducere, capete de cerere care au fost respinse de instanţa europeană.

În octombrie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că statul român nu a efectuat investigaţii corespunzătoare în cazul lui Anghelescu, arestat şi maltratat de un ofiţer de poliţie pentru nerespectarea regulilor rutiere.

Gorjeanul Barbu Angelescu a fost arestat la volanul maşinii sale, în anul 1996, de către o patrulă a poliţiei rutiere. Între cele două părţi a izbuncnit un conflict, unul dintre ofiţeri acuzându-l pe Anghelescu că ar fi beat, insultându-l şi agresându-l. Anghelescu susţinea că acesta a încercat să-l stranguleze cu o eşarfă.

Guvernul român a arătat că bărbatul a refuzat să se supună unei testări cu fiolă şi a iniţiat conflictul, în urma căruia şi ofiţerii de poliţie ar fi fost răniţi.

Anghelescu a fost arestat pentru 30 de zile şi acuzat de ultraj şi de refuzul de a se supune testării pentru stabilirea alcoolemiei. Conform raportului medical din 1996, românul avea mai multe vânătăi şi leziuni, majoritatea în jurul gâtului.

Iniţial, Anghelescu a fost condamnat la un an de închisoare pentru subminarea autorităţii publice, dar Curtea de Apel din Piteşti i-a dat câştig de cauză, în 2001 şi a decis că ofiţerii care s-au ocupat de arestarea sa au avut un comportament inadecvat. În ciuda acestei decizii, în anul 2002, Tribunalul Militar din Craiova i-a achitat pe ofiţeri de acuzaţii şi a închis cazul.

CEDO a decis că Anghelescu a fost supus unui tratament violent şi inadecvat de către ofiţerii români, el suferind răni uşoare care nu au avut efect de lungă durată asupra sănătăţii sale. Curtea a mai observat că s-ar putea ridica îndoieli cu privire la independenţa procurorilor militari care au condus investigaţiile în cazul ofiţerilor acuzaţi de maltratare. Concluzia CEDO fost că autorităţile române nu au condus o anchetă corespunzătoare şi nu au dat importanţa cuvenită acuzaţiilor împotriva poliţiştilor cercetaţi.

Barbu Anghelescu a obţinut din partea instanţei europene depăgubiri de 7.000 de euro, pentru daunele suferite.

Între timp, legislaţia română s-a modificat, astfel că procurorii nu mai pot emite mandate de arestare, ci doar judecătorii, iar magistraţii militari nu mai pot cerceta civili.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase