Romania, codasa in UE la investitiile in cercetare

Reactualizat la:
Romania, codasa in UE la investitiile in cercetare
Romania este pe penultimul loc intre tarile membre ale Uniunii Europene, in ceea ce priveste cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare in 2006, arata, luni, Oficiul european de statistica, Eurostat.

Mai slab ca tara noastra sta doar Ciprul, care a investit in acest domeniu 0,42% din PIB, fata de 0,46%, in cazul Romaniei. Bulgaria si Slovacia sunt si ele codase la investitiile in cercetare, cu 0,48% din PIB, respectiv 0,49%.

Investitiile Romaniei in cercetare si dezvoltare au fost de 444 milioane euro in 2006. Comparativ cu anul 2000, cand banii cheltuiti de statul roman pentru cercetare si dezvoltare au reprezentat 0,37% din PIB, sau cu 2005, cand s-a investit 0,41% din, datele publicate de Eurostat arata o usoara crestere.

In schimb. oamenii de stiinta si inginerii reprezinta 4% din totalul cetatenilor romani angajati, ceea ce situeaza Romania inaintea unor tari ca Italia, Malta, Austria sau Portugalia. Tara europeana cu cei mai multi cetateni angajati ca oameni de stiinta sau ingineri este Belgia, cu 7,9%, in timp ce statul din Uniunea Europeana cu cei mai putini oameni de stiinta si ingineri este Portugalia, cu 2,7%.

Cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene au cheltuit pentru cercetare si dezvoltare, in 2006, echivalentul a 1,84% din produsul intern brut, la fel ca in 2005 si in scadere fata de nivelul de 1,86% din PIB, inregistrat in 2000. Astfel, statele membre ale UE au investit cel putin 210 miliarde euro in cercetare si dezvoltare in 2006.

Tarile europene care au investit cei mai multi bani in acest domeniu, in 2006, au fost Suedia, cu 3,82% din PIB si Finlanda, cu 3,45%, urmate de Germania, cu 2,51%, Austria, cu 2,45% si Danemarca, cu 2,43%. Tinta vizata de statele membre UE in privinta fondurilor pentru cercetare si dezvoltare, fixata de strategia de la Lisabona, este ca, pana in 2010, acestea sa atinga cel putin 3% din PIB.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase