România este fruntaşă la violenţa şcolară

Reactualizat la:
3Comentarii
România este fruntaşă la violenţa şcolară
România se află pe unul din primele locuri la capitolul violenţă în şcoli. Mai bine de jumătate dintre profesori raportează acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protecţie pentru securitatea lor şi a altor elevi. Elevii se bat între ei, sunt bătuţi în curtea şcolii de huligani sau se bat, uneori, cu profesorii.

Această situaţie nici părinţii, nici autorităţile nu reuşesc să o ţină sub control. Studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că, în România, 70% dintre tineri se tem să se ducă la ore din cauza actelor de huliganism, care – conform statisticilor – se petrec cel puţin o dată pe săptamână. Agresorii îşi postează adesea isprăvile şi pe internet.

Sociologii şi psihologii explică violenţa din şcoli prin faptul că elevii se uită foarte mult la filme violente, iar părinţii nu se mai ocupă de educaţia lor.

În 2005, o fată a fost înjunghiată mortal de prietenul ei în incinta Şcolii Centrale din Bucureşti. Poliţia a fost anunţată, dar a venit mult prea târziu, deşi se ştia că fata respectivă are o activitate pornografică.

Tot în 2005, televiziunile au difuzat un film în care o profesoară din Constanţa era ameninţată cu bătaia de unul dintre elevi, chiar în timpul orei, pentru că voia o notă mai mare. De atunci dovezile despre asemenea acte s-au înmulţit.

În acelaşi an, un elev de 11 ani din Craiova a fost obligat de profesoara de desen să se dea cu capul de un zid, timp de 20 de minute.

În octombrie 2006, într-o şcoală din comuna Pechea, judeţul Galaţi, un elev de 16 ani a fost omorât în bătaie de fratele unui coleg, chiar în sala de clasă.

În februarie 2007, un liceu din Sibiu a devenit ring de box pentru trei
eleve de 17 ani, precum şi pentru părinţii uneia dintre ele, care s-au bătut în parte.

În 2007, Guvernul a aprobat o strategie de reducere a violenţei în şcoli. Aceasta prevede înmulţirea orelelor de sport şi a activităţilor culturale, ore de consiliere, dezbateri cu părinţii şi consiliere psihologică.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor