România întâlneşte Muntenegrul

1Comentariu
ORADEA – Poloiştii tricolori au parte marti de o întâlnire dintre cele mai dificile, urmând să primească vizita campioanei europene, Muntenegrul. Partida contează pentru penultima etapă a grupei a II-a din cadrul Ligii Mondiale, din care mai face parte şi Italia.

Naţionala României a obţinut în urmă cu o lună o victorie remarcabilă în faţa Italiei şi îşi doreşte acum un alt rezultat pozitiv, în compania Muntenegrului. Echipa noastră ar putea spera chiar la o clasare pe locul secund în grupă şi implicit la calificarea în faza următoare a Ligii Mondiale, în cazul unui joc favorabil al rezultatelor. Dacă vom obţine marti o victorie sau un egal, iar Muntenegrul va învinge Italia în ultima etapă, în bazinul propriu, România ar putea ocupa locul secund în grupă. Acestea sunt însă simple calcule ale hârtiei, important fiind ca România să joace cât mai bine.

 

Fără Iosep

Lotul naţional s-a pregătit timp de o săptămână la Oradea, antrenorii Kovács István şi Ladislau Balanov având la dispoziţie un număr de 15 jucători: Drăguşin (Steaua), Stoenescu (Dinamo) – portari; C. Radu (Firenze, Italia), Dunca (PAOK Salonic, Grecia) – centri; Kádár (CSM Leonardo), Buşilă, Ghiban (Steaua), Goanţă (Dinamo) – fundaşi; R. Georgescu (Firenze, Italia), Negrean (Steaua), Al. Matei, E. Andrei (Dinamo), Diaconu, Tarnoveţchi (CSM Leonardo), P. Popescu (Rapid) – interi, extreme. Din păcate, din echipa noastră nu va face parte Andrei Iosep, care a avut o prestaţie excelentă în meciul precedent, cu Italia. Iosep nu a fost învoit de echipa sa de club, Honvéd Budapesta. Din lot fac parte cinci jucători orădeni, „stranierii” Dunca şi Ramiro Georgescu, precum şi Kádár, Diaconu şi Tarnoveţchi, de la CSM Leonardo.
Partida România – Muntenegru are loc marti, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, cu începere de la ora 18:15. Meciul va fi condus de cuplul de arbitri Golikov (Rusia), Rodriguez (Spania), observator FINA fiind Gianni Lonzi (Italia). Biletele de intrare se pot procura de la casieriile Bazinului Olimpic. Suporterii orădeni sunt aşteptaţi să fie prezenţi în număr cât mai mare la meci, pentru a-şi încuraja favoriţii în tentativa lor de a învinge campioana europeană.

Gavril Nuţiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor