Romania, mai expusa crizei globale decat alte state

Romania, mai expusa crizei globale decat alte state
Daca pana acum efectele crizei americane, care a plecat de la caderea pietei creditelor imobiliare, au afectat in special bursa si evolutia leului, este posibil ca aceste efecte sa se resimta si la nivelul cresterii economice, potrivit fostului ministru de Finante, Mihai Tanasescu, consilier in cadrul FMI, anunta Gandul.

Tanasescu a explicat ca Romania este mai expusa la curentul general de neincredere de pe pietele din regiune, mai ales pentru ca mesajele privind sanatatea economiei nu au fost suficient de clare.

La cresterea globala a costurilor de imprumut, urcarea petrolului la maxime record sau prabusirea unor banci mondiale de renume (Bear Stearns), se adauga, in cazul Romaniei, si un deficit comercial foarte mare, care poate destabiliza moneda locala.

“Pentru a putea imbunatati imaginea Romaniei pe pietele externe, trebuie sa luam rapid unele masuri in domeniul definirii prioritatilor pe termen lung, in conformitate cu programul de convergenta, sa restrangem cheltuielile publice, sa revedem posibilitatile reale de colectare a veniturilor statului in corelare cu modificarile de crestere economica si sa reducem deficitul public fiscal”, a mentionat Tanasescu.

Acesta a mai precizat ca tara noastra ar trebui sa se concentreze mai mult pe atragerea fondurilor de la Uniunea Europeana, ca alternativa la inasprirea conditiilor de creditare, determinata de turbulentele financiare din sistemul bancar global.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase