O suspiciune colectivă, o ură aglutinantă în interiorul acestor granițe. Totul, până în momentul în care s-au deschis granițele, România fiind primită în UE, spre spaima de azi a euroscepticilor occidentali.
O integrare europeană care, iată, rămâne la fel de vulnerabilă precum o pojghiță de gheață în plin sezon al diluviunilor. Riscăm să ne înecăm cu totul sub un popop de înjurături, acuze, contra-acuze, pumni, bastoane, gaze lacrimogene și chiar guri de foc, urlându-ne fiecare dreptatea oarbă, într-un război al surzilor.
Între timp, observăm că sunt țări în jur, precum Ungaria, unde prioritatea este să-și dezvolte infrastructura, să atragă investiții uriașe (cazul BMW – Debrețin) și implicit să atragă forță de muncă, inclusiv din România. Nici măcar pesta porcină africană nu a condus în vecini la măceluri în masă, prin gospodăriile oamenilor, așa cum s-a întâmplat deunăzi, chiar aici, în Bihor. Aceasta deoarece acolo autoritățile și-au făcut datoria ca la carte. Nu au mimat-o, ca dincoace de graniță.
În mod paradoxal, România, această „grădină a Maicii Domnului” rămâne sub semnul blestemățiilor. Nu că am fi noi, români, blestemați sau mai blestemați ca alții. Ci, pentru că nu știm să percepem Răul DIN TIMP, acceptând în chip laș indulgențele ieftine ale acestuia, și nici nu avem disponibilitatea să luptăm cu acesta, LA TIMP.
România de azi este condusă după principiul „Divide et impera”, aplicat mereu de către despoți. Iar despotul de azi nu vrea și nu poate „să plece ca un prost din viața asta și din funcția asta”.
L-am citat întocmai pe Liviu Dragnea, cel care a transformat PSD-ul într-o simplă prelungire a personalității sale, cu o prioritate supremă – păstrarea imperativă a Puterii, indiferent de consecințe.
Unii dintre voi vă veți întreba, probabil, ce-l ține pe Dragnea șef absolut în PSD? Ce l-a ținut și pe Ceaușescu lider suprem vreme de 25 de ani. Lașitatea unora combinată în chip nefast cu fidelitatea umplută de impostură, a celor care au acaparat marele partid roșu, favorizați de manevrele marelui păpușar.
Așadar, avem diasporiști frustrați, revoltați pe țara ce nu le poate oferi prea multe. Avem și armata de pesediști fideli partidului, revoltați pe oricine și orice își permite să nege existența „statului paralel”, să-l critice pe marele păpușar și pe distinsa sa păpușă. Avem peneliști scoși din somnolență, dar în continuare lipsiți de anvergură. Avem jendari și polițai care, subit, s-au trezit etichetați inamici ai poporului. Nici nu e de mirare, câtă vreme, parazitate de impostura la vârf, Poliția și Jandarmeria au reușit să confirme, în timp record, bancurile populare cu gradați. În fine, avem cetățeni simpli, speriați de ce se întâmplă, tentați să acuze pe oricine, în funcție de televiziunea manipulantă pe care o urmăresc seara, înainte să pună capul pe pernă.
Ce mă sperie pe mine, există și o mare masă a celor cărora nu le pasă de sutele de români bruscați și bătuți în fața Guvernului, câtă vreme madam Dăncilă – acest Pinocchio fără charismă și judecată – anunță că i-a mărit salariul de la Stat sau pensia, fie ea specială, medicală sau cât se poate de ordinară.
Nu îl putem omite nici pe tânărul absent, cel care, mereu în criză, își face deja planuri să plece, visând la un El Dorado personal. Știe el că și acum, câinii umblă dincolo cu covrigi în coadă. Toți aceștia, dar îndeosebi cei din ultimele categorii – pensionarii, bugetarii și tineretul aparent absent – vor decide și următoarele alegeri. Și atunci să ne ținem!
Citiți principiile noastre de moderare aici!