România, pe locul V la Cupa Europei

Yalta – Ediţia 2007 a Cupei de iarnă a Europei la aruncări lungi s-a desfăşurat la Yalta. Concursul s-a disputat la probele de ciocan, greutate, disc şi suliţă, la individual, respectiv pe echipe. Fiecare echipă a fost alcătuită din patru sportivi, câte unul la fiecare probă de aruncări.

Atletul orădean Adrian Pop (CS Crişul, antrenori Livia şi Albert Méhes) a făcut parte din echipa de tineret a României, concurând în proba de ciocan. El a obţinut un rezultat de 60,47 m, cotat cu 871 de puncte, cu care a ocupat locul VIII la tineret individual. În proba pe echipe, România s-a situat pe locul V, aceeaşi clasare fiind realizată de altfel de toate reprezentativele noastre, atât la seniori, cât şi la tineret, feminin şi masculin.
„Sunt nemulţumit de rezultatul lui Pop, care a aruncat cu doi metri mai puţin faţă de Campionatele Naţionale de aruncări lungi, desfăşurate recent. Singura scuză o constituie faptul că proba de ciocan a avut loc la ora 8 dimineaţa, ceea ce presupune faptul că sportivul a trebuit să se trezească cel puţin cu trei ore înainte. Toate rezultatele înregistrate la Yalta au fost însă slabe, concursul disputându-se în condiţii meteo nefavorabile. Ne putem consola totuşi cu faptul că Adrian Pop a obţinut al treilea rezultat ca valoare din toată delegaţia României, cotat cu 871 de puncte”, a declarat antrenorul CS Crişul, Méhes Albert. Concursul de la Yalta a fost dominat de echipele Rusiei, Ucrainei, Belarus şi Germaniei, care au dominat întrecerile atât la seniori, cât şi la tineret.

Nutiu Gavril



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !