Habitat pentru Umanitate Beius construieşte case, găzduieşte familii cu copii, iar acum se implică în acţiuni de replantare. Pe 16 aprilie peste 100 de voluntari vor planta copaci.
„Habitat pentru Umanitate Beius construieşte case ecologice, din lemn, un material regenerabil dacă avem grijă să replantăm. Prin urmare ne-am mobilizat şi noi precum şi beneficiarii locuinţelor Habitat în cadrul acestei acţiuni şi-i invităm pe toţi iubitorii de natură să vină alături de noi sâmbătă la Roşia.” afirmă Marcel Coroiu, preşedinte Habitat pentru Umanitate Beius. Se doreşte astfel redarea circuitului silvic a unor suprafeţe deteriorate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!