România s-a calificat la Campionatul European de polo

De Gavril Nutiu
România s-a calificat la Campionatul European de polo
© Foto: h2opolo
Reprezentativa de polo a României a învins Cehia cu scorul de 17-6 (5-1, 4-1, 3-1, 5-3) în manşa secundă din play-off-ul calificărilor la Campionatul European 2018.

Partida a avut loc la Brno. În prima manşă, naţionala noastră s-a impus, la Izvorani, cu scorul de 20-5. În urma acestei duble victorii, România a acces la turneul final al CE, care va avea loc la Barcelona (Spania), în perioada 14-29 iulie.

Selecţionerul Dejan Stanojevic a folosit în meciul de la Brno echipa: Marius Ţic, Raul Gavriş – portari; Vancsik Levente 3 goluri marcate, Tiberiu Negrean 1, Mihnea Gheorghe 1, VIctor Antipa 1, Andrei Prioteasa 1, Daniel Teohari 4, Mihnea Chioveanu 3, Dmitri Goanţă, Nicolae Oanţă, Alexandru Ghiban 1, Vlad Georgescu 2.

Naţionala României a obţinut cea de-a 10-a calificare consectivă la CE, nelipsind de la nicio ediţie din anul 1999. Tragerea la sorţi a grupelor turneului final de la Barcelona 2018 se va desfăşura la data de 7 martie, în oraşul care va găzdui competiţia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !