România s-a clasat pe locul 10 la CE

România s-a clasat pe locul 10 la CE
Reprezentativa de polo juniori a încercat să obţină un rezultat bun în ultimul său meci la CE 2006, dar naţionala Italiei s-a dovedit ieri un adversar superior. Partida s-a încheiat cu scorul de 6-8, iar România a terminat competiţia pe locul 10. Italienii au deschis scorul, după care Chioveanu a egalat, dar oaspeţii au terminat repriza în avantaj, scor 1-2.

CASETA TEHNICA
Bazinul olimpic, circa 800 spectatori
România – Italia 6-8 (1-2, 0-2, 2-2, 3-2)
România: Ionescu, Popescu – portari; Dragos, Ranca 1, Cotrau 1 (din penalty),
Chioveanu 2, Georgescu, Samuila, Tarnovetchi, A. Cretu 1, Negrean, Perian,
Goanta 1. Antrenori: Gheorghe Zamfirescu, Gabriel Arsene
Italia: Gennaro, Casazza – portari; Patrone 1, Ninfa, Nora, Petallia 1,
Caliogna, Tigari 3, Ferrone 2, La Penna 2, Barillari, Baraldi, Cadrega.
Antrenor: Piero Ivaldi
Arbitri: György Kun (Ungaria), Mladen Rak (Croatia)
Raportul eliminarilor: 9-10
Descalificari pentru 3 eliminari: Goanta / Ninfa

Naţionala noastră a avut o repriză secundă slabă, în care a încasat două goluri,
fără a reuşi să înscrie. La scorul de 1-4, meciul era practic jucat. Italia
şi-a mărit avantajul în debutul celei de-a treia reprize, după care poloiştii
tricolori au avut o tresărire de orgoliu, înscriind de două ori, scor 3-5. Din
păcate, gazdele nu au putut profita de momentul favorabil şi italienii şi-au
refăcut avantajul. Tricolorii s-au impus în ultimul „sfert” cu scorul de 3-2,
dar Italia a câştigat destul de lejer partida, scorul final fiind 6-8.

Jocul echipei României a suferit din nou, în special în faza ofensivă, acolo
unde jucătorii noştri au găsit cu multă greutate drumul spre poarta adversă.
Au fost repetate din nou unele greşeli elementare, cum ar fi de exemplu modul
defectuos de efectuare a schimbărilor, care consuma de multe ori mai bine de
jumătate din timpul de atac al echipei. De asemenea, jocul centrilor noştri
în faza defensivă a fost foarte slab, România primind trei goluri din faze de
angajare a centrilor italieni.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !