România şi Azerbaijan au semnat un memorandum de colaborare în energie

România şi Azerbaijan au semnat un memorandum de colaborare în energie
România şi Republica Azerbaijan au semnat marţi un memorandum de colaborare în domeniul energiei, iar cu Georgia urmează să semneze un acord similar zilele următoare, a declarat pentru Agenţia NewsIn directorul din cadrul Ministerului Economiei, Corneliu Condrea,aflat într-o delegaţie în Azerbaijan.

“Acest Memorandum este o continuare a parteneriatului strategic şi reprezintă sprijinul politic al celor două ţări în legătură cu colaborarea energetică dintre cele două părţi. De asemenea, potrivit agendei, urmează ca în zilele următoare să semnăm şi cu Georgia un astfel de Memorandum”, a precizat Corneliu Condrea.

Directorul din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a afirmat totodată că, potrivit Memorandumului semnat marţi în Azerbaijan, SOCAR (compania azeră de stat de petrol şi gaze – State Oil Company of Azerbaidjan Republic, n.r.) ar putea în viitor să exporte gaze şi ţiţei în România şi UE.

O delegaţie a Ministerului român al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), din care fac parte şi reprezentanţi ai companiilor Romgaz şi Transgaz, se află săptămâna aceasta în Azerbaijan, pentru negocieri pe tema gazelor naturale şi pentru proiectul gazoductului Nabucco.

Vitaliy Baylarbayov, vice-preşedinte adjunct al SOCAR, spunea la 2 octombrie 2009, într-o vizită la Bucureşti, că Republica Azerbaidjan este dispusă să dea circa 7 miliarde metri cubi gaze, pentru conducta Nabucco, iar o parte din această cantitate de gaze ar putea ajunge în România, dacă gazoductul va fi construit. Baylarbayov a subliniat atunci că aceasta este doar o intenţie şi nu s-a semnat până la acea dată niciun contract în acest sens.

De-a lungul anului trecut, Ministerului român al Economiei a întreprins mai multe vizite în Republica Azerbaidjan, în lunile iulie, septembrie şi octombrie, unde au abordat probleme energetice strategice, care vizau atât securitatea energetică în zona Mării Negre, cât şi aspecte referitoare la proiectul Nabucco.

Sursa: newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase