Romania, victorie in Israel

Romania, victorie in Israel
Reprezentativa de polo a debutat cu dreptul în preliminariile de calificare la CE 2012.

Poloistii tricolori au câştigat meciul din deplasare cu Israel, scor 14-4 (3-2, 3-0, 3-2, 5-0), din cadrul Grupei F a calificărilor pentru CE 2012, care va avea loc la Eindhoven (Olanda). A fost o victorie fără emoţii, Israelul neputând să pună probleme echipei noastre. Antrenorii Kovács István şi Ladislau Balanov au aliniat echipa: Stoenescu, Drăguşin – portari; A. Creţu 1, Negrean, Diaconu, Popoviciu, Buşilă 1, Chioveanu 2, Al. Matei 2, Goanţă 1, R. Georgescu 3, Ghiban 2, Kádár 2.

Din grupă mai fac parte Slovacia şi Ucraina, primele două clasate urmând să joace în play-off-ul calificărilor, unde echipele de pe locurile I vor întâlni formaţiile de pe locurile secunde ale celor şase grupe preliminare. Următorul meci al naţionalei noastre va fi cel de acasă cu Slovacia, programat la 20 noiembrie, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea. La CE 2012 sunt calificate din oficiu primele cinci clasate la CE 2010, adică Croaţia, Italia, Serbia, Ungaria şi Muntenegru, plus ţara gazdă, Olanda.

G.N.

CSM Digi va juca in optimi cu Florentia

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !