Românii, cei mai optimişti europeni

Românii, cei mai optimişti europeni
BUCUREŞTI – Ultimul Eurobarometru lansat de Reprezentanţa Comisiei Europene in România analizează opiniile românilor legate de aderarea ţării la Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit rezultatelor, romanii se alatura familiei europene, pastrand o atitudine constanta de incredere in constructia europeana (67%) si sunt cei mai optimisti europeni: 30% considera ca din punct de vedere economic, tara o va duce mai bine dupa urmatoarele 12 luni, in timp ce numai 20% dintre cetatenii UE cred asta despre tara lor.

Pe de alta parte datele Eurbarometrului indica faptul ca “satisfactia referitoare la viata de zi cu zi” in Romania este semnificativ mai scazuta decat in UE (48% in comparatie cu 72% in Noile State Membre si 85% in EU-15), insa optimismul individual este mai ridicat decat in UE (40% comparativ cu 31% in NSM si 35% in EU-15).


Romanii, asemenea celorlalti cetateni UE, considera ca drepturile omului, pacea si respectul pentru viata reprezinta valori de cea mai mare importanta pentru viata lor individuala. De asemenea, implinirea personala si munca, in detrimentul timpului liber, par sa se situeze pe pozitii inalte pe agenda romanilor.

Romanii se plang din pricina preturilor, europenii din cea a somajului si terorismului

In ceea ce priveste prioritatile publice, ingrijorarile romanilor sunt legate de dezvoltarea economica, preturi si inflatie (30%), intr-o masura mai mare decat in NSM (20%) sau EU-15 (15%).

In timp ce pensiile, sistemul sanitar, taxele si dezvoltarea economica a tarii se situeaza pe primele locuri in topul ingrijorarilor romanilor, ceilalti cetateni ai UE sunt mai mult preocupati de somaj, terorism si imigratie.

Romanii se asteapta ca institutiile UE si Guvernul Romaniei sa colaboreze pentru rezolvarea problemelor legate de imigratie, pensii, sanatate si dezvoltare regionala. Cu toate acestea, ei considera ca numai Guvernul Romaniei ar trebui sa se ocupe de probleme legate de protectia mediului, agricultura, energia si protectia consumatorului.

La capitolul incredere in institutiile statului, romanii nu acorda prea mult credit acestora, asteptand ca UE sa rezolve problemele din agenda publica. Situatia este contrastanta cu cea a cetateanului mediu din UE15, foarte multumit de felul in care traieste, orientat mai mult spre institutiile nationale decat spre UE in asteptarea solutiilor.

Totusi, perceptia populatiei din statele ce au aderat la Uniune in 2004 este foarte asemanatore: orientarea spre solutiile de tip UE, in detrimentul celor venite din partea guvernelor.

Crestini practicanti numai in scripte

Romanii si grecii, spre exemplu, declara in proportii egale, de 19%, ca acorda o importanta foarte mare religiei in viata personala. Desi ambele sunt tari ortodoxe, in practica lucrurile sunt destul de diferite: mersul la biserica numai “de sarbatori” este mult mai raspandit in Grecia (42%) decat in Romania (21%).

Bucurestenii, cei mai optimisti romani

Romania sociala are un profil distinct in Europa dar este departe de a fi omogena. Exista si o Romanie a starilor de spirit regionale, puternic structurata pe regiuni de dezvoltare. Astfel, regiunea de dezvoltare Sud este tipica pentru starea de spirit a tarii in toamna anului 2006.

Cea mai buna stare de spirit se inregistreaza in regiunea opt – Bucuresti, cu un procent de 75% din populatie avand incredere in UE, fata de 67% la nivel national. Bucurestenii par satisdfacuti de traiul zilnic, 53% declarandu-se multumiti de propria viata, fata de doar 48% la nivel national.

Studiul mai evidentiaza ca locuitorii capitalei sunt mai optimisti decat restul populatiei, 50% fata de doar 40% la nivel national, fiind semnificativ mai increzatori si in mersul economiei: 43% fata de doar 33% la nivelul tarii.

Regiunile cu cea mai buna calitate a vietii sub aspect subiectiv sunt VEST si NORD VEST. Acestea au cea mai mare pondere de persoane multumite de felul in care traiesc si un nivel ridicat de optimism general.

Regiunea cea mai pesimista asupra viitorului economic al tarii este cea de la nivelul careia se inregistreaza una dintre cele mai ridicate rate de emigrare temporara in strainatate – NORD EST.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase