Românii din Europa cer demisia directorului general de la Paşapoarte

11Comentarii
Ministrului Carmen Dan i se cere o rezolvare reală
Ministrului Carmen Dan i se cere o rezolvare reală
Aceştia sunt total nemulţumiţi de cozile de la Paşapoarte din toată ţara şi îi propun ministrei Carmen Dan un set de măsuri de efect.

Federaţia asociaţiilor de români din Europa – FADERE – se declară nemulţumită de măsurile propuse de ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru eliminarea cozilor la Paşapoarte. Aceasta din urmă a propus prelungirea valabilității pașapoartelor de la 5 la 10 ani și înființarea unui centru de eliberare de pașapoarte în Bucureşti. De asemenea, FADERE solicită demisia directorului general al Direcţiei Paşapoarte din MAI, Claudia Catela Vasile.

„Considerăm că aceste măsuri sunt benefice, dar insuficiente. Efectele prelungirii valabilității pașapoartelor vor fi resimțite abia peste 5 ani, iar înființarea unui singur centru de eliberare a pașapoartelor în București va lăsa nerezolvată problema în multe alte zone”, se arată într-un comunicat FADERE, trimis pe adresa redacţiei.

Federaţia românilor din Europa cere următoarele măsuri suplimentare:

– suplimentarea personalului de la ghișeele de eliberare a pașapoartelor cu persoane din MAI care lucrează în alte posturi;

– prelungirea programului zilnic al acestor oficii până la 16 ore;

– extinderea programului de lucru în zilele festive şi la sfârșitul de săptămână;

– implementarea unui sistem online atât pentru depunerea documentelor scanate cât şi pentru programarea la ghișeu, pentru reducerea timpilor de așteptare;

– instalarea de echipamente în holurile oficiilor de eliberare a pașapoartelor, unde cei interesați să îşi poată scana sau fotocopia documentele, după care să le introducă în sistem;

– înfiinţarea unor noi ghişee pe perioada în care vin românii din diaspora.

„Ne așteptăm ca la demersurile FADERE pentru rezolvarea problemelor de la pașapoarte, să se alăture şi Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni. Încă mai așteptăm momentul în care acest minister să apere drepturile românilor din afara granițelor”, transmite Daniel Tecu, președintele FADERE.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor