Românii, în misiune de luptă

Românii, în misiune de luptă
Agenţiile internaţionale de presă consacră materiale militarilor români din Afganistan care asigură securitatea şoselei vitale între oraşul Kandahar de capitala Kabul.

Astfel, Associated Press îi prezintă pe “Scorpionii Roşii” patrulând de-a lungul Şoselei Unu, ziua, dar mai ales noaptea. Agenţia citată notează că, din forţa multinaţională de pace aflată sub comanda NATO, doar România şi alte şase state – Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Danemarca, Olanda şi Estonia s-au arătat dispuse să întreprindă misiuni de luptă.

Maiorul Ovidiu Liviu Uifăleanu, comandantul trupelor române din Afganistan, consideră că misiunea este una de luptă.

Din cauza ameninţărilor din zonă considerăm această misiune una de luptă de-a lungul Autostrăzii Unu.
Autostrada Unu traversează provincia Zabul din sud-estul Afganistanului şi este principala rută de transport între forţele NATO. Transformarea ei dintr-un drum prăfuit într-o autostradă modernă este văzută drept un pas esenţial în reconstrucţia postbelică a Afganistanului. Anul trecut, insurgenţii talibani au încercat fără succes să blocheze ruta, pentru a izola şi recuceri fostul lor cartier general de la Kandahar. Maior Ovidiu Liviu Uifăleanu, comandantul forţelor armate române în Afganistan, consideră că principala problemă sunt insurgenţii.

Poliţia naţională afgană din provincia Zabul este lipsită de fonduri şi prost echipată. Ofiţerii de poliţie, notează Associated Press, nu şi-au primit salariile de patru luni, din cauza unor restructurări ale forţelor, ceea ce a dus la abandonarea completă a unor puncte de control situate de-a lungul autostrăzii.

Mariorul Uifăleanu a mai spus că unitatea sa a fost ţinta a două sau trei ambuscade în cursul anului trecut.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase