Romarketing vs. Pro Democratia

De Călin Corpaş
3Comentarii
Sorina Bradea
Sorina Bradea
Acum o săptămână, Asociaţia Pro Democraţia (APD), filiala Oradea, a acuzat opacitate în procesul de selectare a viitorilor membri în consiliile de administraţie ale societăţilor aflate în subordinea Primăriei.

Firma ce recrutează viitorii membri, Romarketing, era prima vizată de acuzaţiile lansate de Adrian Simon, cel căruia firma îi respinsese dosarul, pe motiv că era incomplet. De asemenea, candidatului Simon i s-a transmis că, dat fiind faptul că termenul pentru depunerea dosarelor a expirat, nu mai avea posibilitatea să şi-l completeze cu scrisoarea de intenţie ce lipsea.

Simon susţine că a depus la dosar tot ce i s-a cerut atunci când se deplasase la sediul Romarketing, în prealabil, pentru a afla despre ce are nevoie. Şi că atunci când l-a depus, a primit un număr de înregistrare. Reprezentantul APD spune că normal ar fi fost ca Romarketing să-i fi dat posibilitatea să-şi completeze dosarul. Cum acest lucru nu s-a mai întâmplat, Simon şi jurnalistul Florin Budea – activist APD – au transmis că de fapt atitudinea acestei firme ar fi fost generată de un alt obiectiv: obstrucţionarea accesului în CA-uri a acelor persoane neafiliate politic.

De altfel, cei doi de la APD au pus la îndoială şi relevanţa publicării anunţurilor în două ziare economice, Ziarul Financiar şi Bursa, susţinând că Primăria i-ar fi putut informa mai bine pe orădenii interesaţi să acceadă în CA-uri prin intermediul presei locale.

Obligaţiile candidaţilor

Romarketing neagă acuzaţiile, susţinând că nu a vrut să blocheze niciun candidat la selecţie, însă a ţinut să precizeze că fiecare candidat are responsabilitatea de a depune dosarul complet, conform anunţurilor publicate. Iată reacţia firmei Romarketing, transmisă în scris de către Sorina Bradea: „Termenul până la care se puteau depune dosarele candidaților, 27 septembrie 2012, orele 16.00, a fost menţionat foarte clar in anunţurile publicate atât in presă cat şi pe siteurile societăţilor, aşa încât menţinuea ambiguităţii acestui termen nu este adevarată.

Publicarea în ziare de profil a fost făcută potrivit prevederilor legale, acestea fiind ziarele Financiarul și Bursa. Persoanele interesate de astfel de anunţuri, în condiţiile în care sunt interesate de oferte ca şi cea făcută de noi, au cunoştinţă unde pot fi găsite aceste publicaţii, cu atât mai mult cu cât anunţurile vizează o categorie de persoane având preocupări în domeniul afacerilor, economic sau juridic.

Nu au existat scăpări în activitatea firmei Romarketing, firma preluând dosarele de la toţi candidaţii, verificările acestor dosare urmând să se facă după expirarea termenului de depunere. Un eventual refuz de primire a dosarelor ar fi însemnat un abuz săvârşit de reprezentanţii firmei şi implicit o restricţionare a dreptului candidaţilor la participarea la selecţia organizată.

Completarea dosarelor este responsabilitatea fiecarui candidat şi ea trebuia realizată până la expirarea termenului de depunere a acestora. De altfel, fiecare candidat cunoştea faptul că dosarul trebuia să cuprindă toate documentele solicitate în condiţiile în care prin însuşi anunţul apărut în presă şi pe site-uri se specifică în mod foarte clar ce trebuie să conţină. În orice proces de recrutare depunerea unor dosare incomplete reprezintă strict răspunderea candidaţilor, şi nu a firmei de recrutare.

Selecţia se derulează în conformitate cu principiile corectitudinii şi confidenţialităţii faţă de candidaşi şi faţă de beneficarii serviciului.

Organizatorul selecţiei, respectiv SC Romarketing SRL în calitate de firma furnizoare de serviciii de recrutare și selecţie nu a intenţionat să blocheze într-un fel sau altul accesul candidaţilor la selecţie, aceştia având obligaţia să depună diligenţele necesare în vederea înregistrării unui dosar complet”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor