Romii i-au dus lui Basescu detergent si sapun

48Comentarii
Romii i-au dus lui Basescu detergent si sapun
BUCUREŞTI – Studenţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor rome din România i-au făcut un cadou neobişnuit lui Traian Băsescu: săpun, detergent, apă, dar şi un CD cu muzică ţigănească.

Purtând tricouri imprimate cu expresiile “ţigan împuţit” şi “ţigancă împuţită”, aceştia s-au strâns, ieri, în faţa Palatului Cotroceni pentru a-şi arăta indignarea faţă de limbajul “dur, sexist şi rasist”, pe care preşedintele l-a folosit referindu-se la o ziaristă. În după-amiaza zilei de 19 mai, Traian Băsescu s-a adresat unei jurnaliste folosind cuvântul “păsărică”, iar într-o discuţie privată cu soţia sa, însă înregistrată pe telefonul mobil, a folosit sintagma “ţigancă împuţită”.

“Îi oferim preşedintelui săpun de la oameni care se spală. Vrem să îi arătăm că se înşală”, a spus Florin Manole, student de etnie romă. Centrul Rromilor pentru Intervenţie Socială şi Studii “Romani CRISS”, iniţiatorul acestui demers, îi solicită lui Traian Băsescu, într-o scrisoare de protest, să îşi ceară scuze public.

„Romani CRISS” subliniază că preşedintele României, “prin comportamentul său nu doar încalcă legea, ci dă un semnal de toleranţă ridicată faţă de săvârşirea faptelor de discriminare”.

În plângerea trimisă ieri Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, organizaţia sesizează că “preşedintele Traian Bă­sescu săvârşeşte fapte de discriminare succesive, bazate pe două criterii: sex şi etnie”, iar afirmaţiile sale sunt “incalificabile şi de neacceptat”.

De asemenea, romii sunt de părere că ar trebui ca Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisia Europeană să ia atitudine şi să condamne comportamentul preşedintelui României.



48Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor