Romina Nemes, un nou volum de Pricesne

Interpreta Romina Nemeş a scos un nou cd de pricesne „Rugăciune către Dumnezeu’”.

Acesta cuprinde opt cântece bisericeşti ortodoxe. „Pe crucea din dealul iubirii”, Când şi când la uşa sufletului meu”, În rugăciunea mamei”, O părinte-al mângâierii”, sunt doar câteva dintre titlurile pricesnelor de pe acest CD. „Vreau să menţionez că sunt pricesne cu adevărat frumoase şi fără îndoială cu mult mai greu de interpretat . În acest cd este vorba, aşa cum spune şi titlul despre faptul că, adesea omul nu se roagă la Dumnezeu decât atunci când are nevoie, uită de fapt că Lui trebuie să ne închinăm tot timpul.

Aceste cântece se pot cânta tot anul, nu doar de sărbători.Îmi doresc ca cei care vor asculta cd-ul să înţeleagă mesajul şi să-l preia”, spune artista. Pricesnele sunt culese de la preotul Filip Constantin şi de la cantorii de la Biserica din Cuzap şi de la preotul Cociuba Ioan şi de la cantorii Sabina Tamba şi Matei Ioan de la Biserica din Homorog. „Le mulţumesc pentru aceste minunate pricesne.Este o mare mulţumire sufletească dacă am reuşit ca să le răsplatesc aceste pricesne prin modul cum le-am interpretat”, spune Romina. Un cd costă 13 lei si se poate fi achiziţionat de la interpretă.

V.B.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !