România a fost învinsă de Turcia, scor 2-0

Reprezentativa României a fost învinsă de Turcia, miercuri seară, cu scorul de 2-0 (0-0), într-un meci amical disputat pe stadionul “Şukru Saracoglu” din Istanbul, ultimul dinaintea preliminariilor Campionatului European din 2012.

Primul gol al Turciei a fost marcat de Emre Belozoglu, în minutul 82, dintr-un penalti acordat de arbitru după o intervenţie în careu a lui Răzvan Cociş la Gokhan Gonul.

În minutul 86, Arda Turan a înscris din nou pentru Turcia, stabilind scorul final, 2-0.

Turcia: 1. Volkan Demirel – 7. Gokhan Gonul, 2. Servet Cetin, 3. Hakan Balta, 19. İsmail Koybaşî – 6. Hamit Altîntop (9. Sercan Yîldîrîm ’69), 5. Emre Belozoglu, 15. Mehmet Aurelio (16. Selcuk Şahin ’69), 14. Arda Turan (8. Nihat Kahveci ’89) – 20. Nuri Şahin (18. Kazîm Kazîm ’46), 11. Mevlut Erdinc (10. Tuncay Şanlî ’46). Antrenor: Guus Hiddink.

Romania: 1. Lobonţ – 2. Dănănae, 3. Raţ, 4. Tamaş, 5. Chivu (15. Galamaz ’61) – 6. Rădoi, 7. Bilaşco (9. Marica ’51), 10. Florescu, 11. Cociş – 21. D. Niculae (16. B. Stancu ’88), 22. Deac (16. Nicoliţă ’77, 15. Tănase ’90). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonase galbene: I. Koybaşî ’32 / Bilaşco ’44, Cociş ’80.

Arbitri: Milorad Mazici (central, Serbia) – Igor Radojcici şi Nikola Tomicici (asistenţi, ambii Serbia) – Halis Ozkahya (rezervă, Turcia).

La meci a asistat şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu.

Naţionala României are programat primul meci din preliminariile Campionatului European din 2012, la 3 septembrie, pe teren propriu, în compania reprezentativei Albaniei.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !