Ronnie in optimi!

Reactualizat la:
Ronnie in optimi!
ANGLIA – Dupa ce a luat duminica un avantaj consistent, incheind prima sesiune a jocului cu Ding Junhui, scor 8-1, Ronnie O’Sullivan a avut nevoie, luni, de doar 30 de minute pentru a incheia definitiv conturile cu tanarul jucator chinez.

Avand in fata o misiune imposibila, Ding Junhui a deschis sesiunea de luni dupa-amiaza cu un frame adjudecat usor, dupa care ‘racheta’ O’Sullivan a pus capat intalnrii in urma a doua break-uri de peste 50 de puncte.

In optimile de finala Ronnie il asteapta pe invingatorul disputei dintre Neil Robertson si Ryan Day.

“Nu e loc de regrete sau pareri de rau, dar pot spune ca sunt un mare fan al lui Ding, iar in afara concursurilor suntem prieteni”, a marturisit O’Sullivan, care a parasit masa numarul unu din Crucible Theatre alaturi de invinsul sau, Ding Junhui.

In ceea ce priveste urmatorul meci, Ronnie a declarat in stilul sau caracteristic ca nu are nici cea mai mica idee despre viitorul sau adversar.

“Nu ma gandesc mai departe de meciul pe care tocmai l-am castigat. Sunt multumit de forma pe care am aratat-o si sunt bucuros de calificare”, a declarat Ronnie, dupa meciul cu Ding.

De cealalta parte, Ding Junhui nu s-a aratat afectat de infrangere, sustinand ca a acumulat experienta si ca O’Sullivan a meritat pe deplin victorie.

“Ronnie este un jucator bun si a meritat victoria. A fost un meci bun, in urma caruia am acumulat ceva experienta. La Crucible este o arena foarte frumoasa, eu sunt foarte tanar (n.r.-20 de ani) si cred ca voi mai avea multe ocazii sa joc aici”, a declarat finalistul Mastersului din acest an, Ding Junhui.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase