Cu toate că, din pricina avalanşei de informaţii, unii părinţi au avut reticenţe în a accepta vaccinarea copiilor ăîmpotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului, marea majoritate a copiilor ce necesita vaccin a şi primit ROR-ul.
Dr. Marius Pârcioagă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, a informat că primele două tranşe de vaccin, de câte 3.500 de doze, au şi fost administrate bebeluşilor şi copiilor din clasele I, pentru vaccin respectiv rapel.
Încă 1500 de doze de vaccin ROR
În urmă cu circa două zile, o nouă tranşă de 1.500 de doze de vaccin ROR a ajuns la DSP, urmând să fie administrate copiilor care au necesitat amânare din motive medicale sau care nu au fost vaccinaţi din cauza informaţiilor eronate receptate de părinţi. Astfel, părinţii sunt rugaţi să contacteze medicii de familie în vederea administrării vaccinului şi rapelului ROR. Dr. Pârcioagă aminteşte că vaccinul ROR nu produce paralizii la fel cum poate provoca vaccinul antipoliomielitic şi că nu prea are cotraindicaţii. În schimb, administrarea ROR oferă protecţie copiilor împotriva celor trei afecţiuni.
Prin minister
Vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) a fost introdus în schema de imunizare din România în urmă cu şapte ani şi înlocuieşte vaccinarea antirujeolică simplă.
Prima doză ROR se administrează la vârsta de 12-15 luni, iar când copilul ajunge în clasa I, acesta primeşte de fapt un rapel. Administrarea acestui vaccin reduce riscul contractării celor trei boli. Rujeola (R) este o afecţiune infectioasă de etiologie virală, extrem de contagioasă, uneori cu forme severe, provocată de virusul rujeolic. Boala se manifestă prin febră mare, tuse, secreţii nazale şi oculare şi erupţie cutanată. Ruejola e o boală eruptivă a copilăriei şi se manifestă mai sever la sugari şi copiii mici, la care pot apărea complicaţii pulmonare, mortalitatea fiind destul de ridicată. Oreion (sau parotidita epidemică) este o boală infecto-contagioasă acută, produsă de virusul urlian, care determină inflamarea glandelor salivare. Cea mai frecventă localizare este la nivelul glandelor salivare parotide. Boala poate afecta şi pancreasul, sistemul nervos şi organele genitale. Rubeola (pojarul de trei zile) este o boală produsă de virusul rubeolic şi este o afecţiune „mai blândă”, care nu produce probleme pe termen lung.
Cei de şcoală
Vaccinarea ROR se face la copiii mici de către medicii pediatru iar rapelul se face de regulă de către medicii şcolari.
Dat fiind faptul că nu toţi copiii de şcoală au fost apţi din punct de vedere medical să primească rapelul ROR la şcoală, înainte să înceapă vacanţa, părinţii acestora sunt rugaţi să îi contacteze pe medicii de familie în vederea administrării acestuia.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!