Moara pe apă, Peştera cu Cristale din mina Farcu, gurile de peşteri şi de grote în falezele din Cheile Cuţii, platoul carstic Runcuri, Cheile Albioarei. Sunt doar câteva dintre obiectivele care atrag turiştii la Roşia.
Prefectura şi Consiliul Judeţean Bihor folosesc imagini cu Roşia pentru a promova Bihorul turistic. La nivel instituţional, valorile Roşiei sunt recunoscute, dovadă şi workshop-ul cu tema „Posibilităţi de dezvoltare a turismului în Ţara Beiuşului”, organizat recent de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor la Roşia.
Aflat la o întâlnire cu primarii din Ţara Beiuşului, primarul de Roşia, Florin Bonca, a atras atenţia că Roşia are punctaje zero pentru atracţii turistice şi proiecte respinse, fiindcă vechile criterii care clasificau obiectivele turistice certificate de Ministerul Turismului nu au suferit modificări. Patru pensiuni şi un traseu turistic pe Cheile Cuţii au fost victimele acestor criterii neactualizate.
Fostul secretar de stat, Viorel Lascu, spune că situaţia a rămas neschimbată în timp, în ciuda tuturor demersurilor la Ministerele Agriculturii şi Turismului, fiindcă misiunea sa a fost îngreunată de faptul că planul de urbanism general fusese deja depus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!