Roviniete noi din vara

Reactualizat la:
4Comentarii
Roviniete noi din vara
Modelele actuale de roviniete vor fi înlocuite, în această vară cu unele noi. Decizia aparţine Companiei Naţionale de Autostrăzi, iar costul celor aproape 10 milioane de roviniete noi se ridică la peste patru milioane de euro.

Preţul noilor roviniete se va situa între 25 şi 60 de cenţi, cu 30-40% mai mult decât al celor actuale, iar tipărirea lor va costa, în medie, 40 cenţi/bucata. În funcţie de cerere, vor fi tipărite circa 10 milioane de roviniete, în condiţiile în care în 2006 au fost tipărite trei milioane, la un preţ mediu de 16 cenţi.

Conform Companiei Naţionale de Autostrăzi, în luna iunie va avea loc licitaţia pentru contractul de tipărire a noilor roviniete, iar la sfârşitul lunii iulie acestea vor fi puse în vânzare.

Noutatea noilor modele o reprezintă elementele de siguranţă, care pot fi identificate cu uşurinţă de către angajaţii Companiei de Autostrăzi. În plus, va fi schimbată şi hârtia, iar pentru rovinietele cu valabilitate de un an se foloseşte o hârtie mult mai rezistentă decât pentru cele cu valabilitate mai mică, de una sau şapte zile.

Fiecare categorie de vehicul va avea o rovinietă de culoare diferită. Astfel, noile modele cu valabilitate de o zi vor avea culoarea roşie, cele cu valabilitate de şapte zile, culoarea violet, iar cele cu valabilitate de 30 de zile, culoarea verde.

Rovinieta valabilă un an va avea culoarea albastră. Potrivit reprezentanţilor Companiei de Autostrăzi, cel mai bine vândute sunt rovinietele care au o valabilitate de o zi, respectiv o săptămână.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor