Rozalia Bot îşi lansează colecţia de lux la cel mai mare târg de modă din Paris

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
5Comentarii
Rozalia Bot îşi lansează colecţia de lux la cel mai mare târg de modă din Paris
Designerul salontan a fost inclusă direct în categoria Premiere Classe. Chiar dacă s-a bucurat de succes internaţional, inclusiv în lumea arabă, Rozalia Bot consideră că prezenţa la Paris este cea mai mare provocare a carierei sale.

Forfotă mare în atelierul designerului Rozalia Bot care îşi pregăteşte colecţia pentru a fi prezentată la cel mai mare târg de modă din Paris. Evenimentul are loc în perioada 19-22 ianuarie la Porte de Versailles.

A visat parcă dintotdeauna la acest moment. Un vis ce părea absurd pentru o puştioacă care trăia într-un sat unde străzile nu erau nici măcar pietruite. Era visul unei puştioacei, olimpică la franceză, care şi-a denumit uliţa ei Paris.

„Paris, uliţa copilăriei”

După campania umanitară discretă realizată de designerul Rozalia Bot de Crăciun, prin care a sprijinit financiar trei familii din oraşul Salonta şi un proiect derulat în cadrul Fundaţiei Comunitare Oradea, după o sumedenie de evenimente organizate de ea în scopuri comunitare sau alte evenimente sociale şi caritabile la care a participat în luna decembrie a anului trecut, din a doua zi a Noului An designerul aproape că nu a mai ieşit din atelier.

Ca într-un stup de albine, în atelierul Rozaliei Bot sunt pregătiri intense pentru cea mai mare provocare de până acum a designerului. Ideile ei creative capăta contur şi mainile dibace lucrează cu îndemânare la noua colecţie ce va fi lansata la cel mai mare târg de modă din Paris. Despre noile modele nu vrea să ofere detalii prea multe, însă aşa cum ne-am obişnuit, noua colecţie va surprinde prin autenticitatea creatoarei şi talentul cu care o pune în operă.„WHO’S NEXT este un concept care presupune o selecţie riguroasă a designerilor participanţi din toată lumea”, explică Rozalia Bot.

colectie-rozalia-bot

La participarea la acest eveniment, designerul Rozalia Bot spune că a visat încă de la începutul carierei sale. Pentru că ea creează ţinute de lux, a fost inclusă direct la categoria Premiere Classe a evenimentului. Şi tot din acelasi motiv, i s-a oferit oportunitatea extra de a-şi expune o partea a creaţiilor într-o sectţune noua, specială numită PIANO BAR, unde timp de 4 zile vor putea fi admirate ţinutele ei, sub lumina reflectoarelor şi în ambianţa sunetelor pianului şi a muzicii jazz live.

„Participarea la acest eveniment înseamnă o evoluţie profesionala notabilă în cariera mea.

Ştii ce e Parisul pentru mine? E «uliţa copilariei mele».Pentru că în că în satul meu, uliţele /străzile nu aveau nume (nici măcar pietruite nu sunt), iar eu iubeam moda şi limba franceză- eram olimpică la aceasta disciplină…Combinaţie absurdă în acel context, am numit uliţa mea: Paris.

Oare gândul meu de atunci să fi influienţat ceea ce mi se întamplă acum? ”, se întreabă Rozalia Bot.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor