Oricât de simpatic mi-ar fi fost Boc şi oricât de speriat aş fi de acest constant bau-bau cu care ne tot sperie regimul Băsescu-Boc – omniprezenta CRIZĂ – tot nu pot uita câteva măsuri ciudate ale Guvernul Boc. Iată o listă scurtă: taxa forfetară cu care i-au siluit pe toţi românii care s-au încumetat să-şi înfiinţeze o firmă, majorarea TVA, măsură care a puşcat de minune cu reducerile din sectorul bugetar. Aş putea să adaug şi măsurile de încurajare a domeniului privat, care au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire. Plus că statul s-a împrumutat din greu la bănci, iar băncile n-au mai simţit nevoia să ofere credite populaţiei şi firmelor…

Sunt curios cum vor digera românii cinica şi străvezia strategie a lui Băsescu. Omul de la Cotroceni se leapădă acum de Boc ca de-o măsea stricată, încercând să iasă basma curată din perturbările sociale de dată recentă. E cazul clasic: el l-a făcut pe Boc, el îl omoară. Opoziţia aşteaptă la colţ şi salivează abundent după os. Numai că visând prea mult la gustul acestuia, s-ar putea să nu vadă plasa vreunei noi strategeme şmechere, marcă înregistrată a „căpeteniei” tribului.

PS: De ce nu s-a găsit încă un maur care să-l lecuiască pe Sorin Blejnar, celebrul şef de la ANAF?

Calin Corpas

Soluţia găsită de guvernanţi a fost să-i pună la plată pe toţi cei care îşi vor vinde pentru prima dată maşina după 13 ianuarie 2012 şi care n-au plătit încă taxă de înmatriculare. Să nu mai fie discriminare. Ce contează că în cazul vânzării unei maşini dinainte de anul 2000, non Euro, taxa de poluare este, în unele cazuri, de câteva ori mai mare ca valoare de vânzare a maşinii. Nu mai contează că nimeni nu-şi va mai putea vinde maşina veche şi va circula în continuare cu ea poluând mediul înconjurător.

Strigătele celor care au ieşi în stradă vizavi de taxa de poluare i-au speriat pe cei care încercau să-şi bată joc de cei cu maşini mai vechi. Astfel, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a cerut reanalizarea Legii privind taxa auto şi amânarea cu aproximativ un an, până la 1 ianuarie 2013, a articolului care impune plata taxei de prima vânzare pentru maşinile înregistrate înainte de 1 ianuarie 2007.

Motivul invocat a fost că, deşi noua taxă a fost anunţată cu mai multe luni în urmă, proprietarii de maşini vechi nu au înţeles complet sistemul şi nu au avut, astfel, timp suficient să îşi vândă autovehiculele. Ca şi cum maşinile pot fi vândute la comandă şi cumpărătorii, la o viitoare înstrăinare a maşinilor cumpărate n-ar fi obligaţi la plata taxei de poluare.

Un alt argument a fost acela că foarte multe persoane vor să vândă maşinile vechi, însă taxa pe care trebuie să o achite cumpărătorul depăşeşte de multe ori valoarea autovehiculului. Ori acest lucru putea fi luat în calcul de „specialiştii” care au făcut legea înainte de a-şi publica aberaţia în Monitorul Oficial. Onest ar fi ca „specialiştii” care au produs legea aberantă să-şi dea demisia.

DAN BIRTA

Taxa de poluare auto va fi suspendata in cazul tranzactiilor cu masini vechi!

Producătorul are prețul de circa 370 euro/tonă. Însumând taxele și costul de producție rezultă 972 euro/tonă. Se adaugă TVA de 24 %, adica 233.28 euro. Totalul este de 1205.28 euro/tonă. Și astfel litrul de benzină la pompă costă 1,205 euro (aprox. 5,14 lei). Așa că, oameni buni, revolta este un cuvânt prea mic!

Din 17 ianuarie 2012, să nu mai alimentăm la una din companiile de carburanţi. Este singura soluţie de spargere a monopolului carburanţilor. Lovind într-o singură companie, aceasta va avea două soluţii: să intre în faliment sau să scadă prețul, declanşând în acest fel concurenţa pe piaţă.

Mai mult, este singura şansă prin care putem cere şi obliga Guvernul

României să desecretizeze Contractul de Privatizare (privind una din marile companii petroliere ale ţării / n.r.). În felul acesta se vor dezvălui şi comisioanele date şi nemernicii care le-au primit.

Împrăştiaţi acest mesaj, astfel încât în 17 ianuarie să fie accesat de cel puțin 100.000 de români”

P.S. O tonă nu are o mie de litri, ci o mie de kilograme. Benzina are densitatea de 730 kg/metru cub deci 1 tona=1000kg=1370 litri. Ceea ce înseamnă un profit mai mare pentru benzinării.

Cătălina

De ce, stimaţi domni? Pentru că spunem adevărul? Pentru că ne străduim să fim mereu obiectivi şi să nu facem jocurile nimănui? Pentru că punem preţ pe cuvântul omului de rând, fără apărare, dar care e în stare să moară cu adevărul în braţe? Aceasta este linia pe care am mers şi pe care vom merge şi de acum înainte.

Mulţumim „colegilor” din presă care s-au repezit să publice comunicatul, comentând şi amplificând în detrimentul ziarului nostru. „Povestea” noastră nu este „plăsmuită”, este pur şi simplu declaraţia unei femei care doreşte să-şi poată încredinţa medicilor viaţa, fără teamă, atunci când va da naştere unei alte vieţi. Atât şi nimic mai mult. Interesant să vezi cine aruncă primul piatra…

Camelia Buşu

Explozia nucleară de la Fukushima a speriat statele occidentale, care anterior încurajaseră producerea de energie prin centrale nucleare. Semnalul a fost clar: centralele nucleare nu sunt chiar așa de sigure precum credeam, așa că ar trebui s-o lăsăm mai lejer cu ele… Germania, bunăoară, vrea să și le închidă pe toate! Așadar, dată fiind reticența de dată recentă pentru energia nucleară, avem încă un motiv să credem că prețurile combustibililor vor exploda, cât de curând.

Astfel stând lucrurile, orice socoteală de bun simț ar cere să te orientezi în a-ți produce energia de care ai nevoie dintr-o sursă cât mai abundentă, al cărei preț să-l poți prezice cât de cât pe termen mediu și lung și pe transportul căreia să nu cheltui o grămadă de bani. Observ însă că la Oradea nu s-a auzit încă de această (re)orientare spre ograda proprie. Pentru că v-am luat (poate) cam de departe, voi da în vileag la ce mă refer: la CET-ul nostru cel de toate zilele, căruia îl dăm iarnă de iarnă cat tot ce-avem prin buzunare. Până când îi vom întoarce buzunarele goale. Și, la cum se-arată lucrurile, tot nu va fi sătul…

Și mai concret: municipalitatea lui Bolojan și a strategului său-șef, Marcel Boloș, a decis în numele orădenilor că vor retehnologiza bătrânul CET, folosind ca resursă primară gazele naturale. Așadar, nu ne mai trebuie cărbunele produs relativ ieftin la câteva zeci de kilometri distanță, la Voivozi, în același județ Bihor. Primarul era nerăbdător să prindă ceva fonduri europene pentru a rezolva problema CET Oradea. Numai că la ce nu se gândește Ilie Bolojan e că nu-și poate permite să retehnologizeze CET-ul ca pe o întreprindere privată, făcută numai ca să producă bani pe spatele consumatorilor. Până una-alta, din retehnologizarea CET ar trebui să beneficieze orădenii. Adică să vadă pe factură că Primăria a cheltuit banii publici cu folos. Asta pentru că fondurile europene presupun și ele o cofinanțare din partea beneficiarului, iar în cazul nostru vorbim despre o contribuție de câteva milioane bune de euro la un mega-proiectul de 78 milioane de euro. Bani publici, desigur.

Câteva date: în 2006, România consumase 17,7 miliarde de metri cubi de gaze, din care 30% fuseseră importați din Rusia. Pentru anul 2015 consumul prognozat este de 21,5 miliarde mc, iar pentru anul 2025, 24 miliarde mc. Aceasta în condițiile în care rezervele de gaze ale țării sunt estimate la 185 de miliarde de metri cubi. Un calcul simplu arată că un consum la nivelul celui din 2006 ar lăsa România fără resurse de gaze în 15 ani. Calculul e optimist, de vreme ce consumul are un ritm de creștere. Și nici cu rezervele de țiței nu mai stăm extraordinar de bine. Prognozele arată că rezervele de țiței ale României s-ar epuiza prin 2020…

L-am întrebat pe primarul Bolojan dacă garantează el că o dată cu retehnologizarea CET pe gaz facturile orădenilor nu vor exploda, începând cu iarna 2013-2014. Primarul mi-a spus că ”toate studiile noastre arată că prețul nu merge în sus”. Garantează Bolojan asta? l-am întrebat eu. ”Nu pot să garantez ce va fi peste douăzeci de ani”, a răspuns Bolojan. Domnule primar, nu vă interesează deloc ce se va întâmpla în Oradea peste douăzeci de ani, când probabil că vom depinde 100% de gazul rușilor, al iranienilor, al norvegienilor șamd? Chiar dacă nu veți mai fi primar atunci…

PS: Înțeleg că acum Primăria vrea să suplimenteze programul de retehnologizare a CET pe gaz, încercând să convingă Comisia Europeană să mai aloce 20 de milioane de euro pentru ca centrala să producă și curent, nu doar apă fiartă și, astfel, să producă o gigacalorie mai ieftină. Alți bani, altă distracție, deoarece se așteaptă ca Oradea să co-finanțeze și ea cu 20 de milioane. Euro, desigur. Unde mai pui că calculele astea teoretice ar putea fi anulate la primul strănut dinspre Est…

Noile hărţi afişate de OTL în staţii apar atât în limba română, cât şi parţial în maghiară, germană şi engleză.

Csuzi, surprins

Contactat de Jurnal bihorean, directorul OTL, Csuzi Istvan, s-a arătat surprins de greşeală, deşi spune că hărţile au trecut „prin multe filtre”. „Aşa ne-am înţeles cu cei de la Media Communications (firma ce se ocupă de spaţiile publicitare din staţiile OTL – n.r.) că nu vreau să văd spaţiu gol, acolo unde nu sunt reclame. Pentru că e vorba despre panouri informative. S-a dat comanda la 100 de bucăţi cu aceste hărţi. O să urgentăm corecţia acestei greşeli, iar noua serie va fi cu greşeala corectată”, a asigurat directorul societăţii locale de transport.

2.Tunelul de sub liniile din gara CFR, cu ieşire în strada E. Toedoroiu să aibă camere video sau să fie păzit de patrule militare, ca pasagerii prin tunel să nu fie atacaţi noaptea mai ales de boschetari, hoţi, cerşetori sau nomazi.

3.Călătorii din tramvaie să călătorească în pace, linişte spre destinaţie, nu sub teamă, fiindcă mai ales la lăsatul serii urcă tot felul de indivizi certaţi cu civilizatia. Urcă beţivi, oameni, agresivi, cerşetori. Tramvaiele să fie urmărite de jandarmi sau de gardienii puşi cu paza.

4.Nomazii care fac naveta la Oradea la cerşit să fie puşi la muncă în folosul comunităţii. Copiii cerşetori să fie duşi la poliţie, părinţii copiiilor puşi la cerşit să fie amendaţi sau puşi la muncă în folosul societăţii.

5.Gara să fie împodobită din primăvară până toamna târziu cu ghivece cu flori.

6.Străzile M. Preda, V. Cârlova, Negoiului, L. Rebreanu, Paltinului să fie asfaltate cât mai repede.

V. Matei, Oradea

Mai este şi pitoreasca terasă Oradea, cu mai mulţi copaci, dar şi terasele Ziga-Zaga şi Vandana. Punctul forte al terasei din curtea fostei Garnizoane, viitor Muzeu al Ţării Crişurilor, erau tot copacii maturi, cu umbră deasă. Terasele sunt, prin esenţă, estivale, aşa că umbra e de apreciat. La fel şi deschiderea de a găsi soluţii pentru salvarea copacilor.

Cu mulţumiri,

Ion Popescu

De ce fântână? Care e rolul ei în afara imaginii uşor mai bune pentru şoferii care intră sau ies din ţară prin acest loc? De ce se bagă banii în arteziană, când s-ar fi putut amenaja mai ieftin (şi mai sănătos), un loc cu verdeaţă? Cu ce e orădeanul mai câştigat că are arteziana asta? Chiar nu e altă prioritate, acum în aceste vremuri de sărăcie?

Doar imagine

Din prisma muncii pe care o fac, de jurnalist ce relatează despre probleme din Sănătate şi Urgenţe în general, dar mai ales ca cetăţean al acestei urbe, e inutilă arteziana ce se va construi, iar banii necesari – aruncaţi pe fereastră.

Şi asta nu înseamnă atac la Primărie sau la nu ştiu ce partid. Oricând voi pleda pentru infuzia de bani în OM: la spitale, în creşe, grădiniţe, şcoli, poliţie, pompieri, ambulanţe, parcuri, indiferent de unde ar veni ideea, de la “Putere sau Opoziţie”.

Şi de pe teren aud din ce în ce mai mult nemulţumiri ale oamenilor simpli, vizavi de întreprinderile luate în urbe. “E plin oraşul de sensuri giratorii, dar treceri de pietoni nu sunt peste tot unde ar trebui”. Sau: “Copiii vor ajunge să se dea cu bicicleta în casă, fiindcă în parcuri primesc amendă, pe trotuare nu au loc şi nici nu e amenajat, iar pe şosea nu au voie până la o vârstă”. Sau acum: “De ce trebuie arteziană chiar în zona aceasta? Cine va veni să o admire îndeaproape în acest loc poluat şi chiar periculos fiindcă e foarte aproape de şosea?”.

Răspunsul a venit zilele trecute, chiar de la un coleg, extrem de spontan şi care m-a convins (fără să îşi dea seama), în cadrul unei discuţii, să îmi exprim părerea în scris: “Dacă bagi bani în fântână, se vede, dacă bagi bani în oameni – nu se vede!”. Cel puţin pe moment.

No comment.

Otilia Sandor

Fantana pe Dealul Pacii din Oradea | BIHON

Blocul Shakespeare nr.33 a avut un spaţiu verde cu pomi, salcâm, nuci etc., un adevărat părculeţ în care se jucau micuţii de la toate blocurile vecine. Acest parc frumos a fost ras complet cu buldozeree Primăriei, luându-se chiar şi pământul. Iar în locul său a rămas pietriş şi bolovani.

În luna martie am sunat la Primărie la dnul director Benţan care ne-a promis că se va reface parcul cum a fost. Am vorbit şi cu dl Mircea Stejărean, locţiitor, dar tot nimic.

Întreb ce urmăresc domnii de la Primăria Oradea? Să ne intoxice cu poluarea fonică şi automobilistică? Spaţiul verde a vital pentru sănătatea noastră.

Mai nou, am auzit că vor să facă parcare pe spaţiu verde, la un metru, doi, de peretele blocului, fără respectarea distanţei minime legale.

Toader Dorica

str. W. Shakespeare nr. 33, ap.4

Acum, cu ocazia lucrărilor de pe această stradă, vedem că acest loc nu numai că nu va fi spaţiu verde, va fi transformat în parcare. Pe toată lungimea şcolii funcţiona, aşa cum este şi firesc, indicatorul “Oprirea interzisă”, ca semn al faptului că aici funcţionează o unitate de învăţământ, cu copii de vârstă fragedă, care au nevoie de linişte şi aer curat. Vă rugăm adresaţi un apel Primăriei şi conducerii Şcolii gen nr. 11 să nu accepte distrugerea nici unui centimetru din spaţiul verde din faţa şcolii. Copiii nu au nevoie de zgomot în faţa geamurilor sau să respire plumb, au nevoie de gard viu, pomi, cât mai multă verdeaţă care să oprească zgomotul şi să absoarbă noxele din aer. Sigur că este nevoie şi de parcare.

Aceasta se poate face prin transformarea străzii în stradă cu Sens Unic, pe o bandă putându-se amenaja parcare. Transformarea străzii în stradă cu sens unic, ar reduce traficul, cu consecinţe benefice asupra calităţii actului de învăţământ. Vă rugăm pe dvs., această publicaţie, singulară prin grija faţă de mediu, să cereţi oprirea lucrărilor, informând instituţiile de protecţie a mediului, Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu Bihor.

Cu stimă, Maria şi Ioan Pop

De altfel, chiar dl. Carp a confirmat că Primăria nu poate controla provenienţa lemnului adus pentru centrală. Doar teoretic lemnul verde e mai scump decât resturile de lemn. Când sunt furaţi, copacii tăiaţi sunt câştig net la vânzare

Reprezentantul firmei RES Invest Holding, Alexander Fischer, mi-a spus înainte de dezbatere că lemnul va fi adus din împrejurimi din motiv de rantabilitate a costurilor de transport. Şi că firma nu poate controla originea legală a materiei prime şi nici nu e treaba lor, ei fiind „doar producători de energie”, iar faptul că se taie ilegal lemne „e o problemă a autorităţilor române”. În schimb, dl. Fischer m-a informat că în Austria furnizorul de lemn investeşte în împăduriri o parte din banii primiţi pe lemne. Din păcate în România defrişările depăşesc mult împăduririle. Iar pădurile se refac în minim 40 de ani, în funcţie de specii.

Fabricile pe biomasă sunt agreate de Uniunea Europeană dacă efectiv ard doar resturi vegetale. Acest fapt nu poate fi controlat în România, unde tentaţia banului câştigat rapid e prea mare iar autorităţile mituite închid ochii.

O astfel de fabrică e binevenită şi dacă funcţionează pe bază de plante energetice, dar astfel de culturi nu există încă în Bihor.

De ce nu au informat că fabrica va produce în principal curent (5-7,5 MW) şi doar rezidual agent termic (2-3 MW), care reprezintă o prea mică parte a necesarului de energie termică a oraşului. Oradea n-are nevoie de curent de la această firmă, căci Electrica are destul câtă vreme şi exportă.

Acum, în Oradea se pierde până la 60% din agentul termic pe conducte. Reabilitarea reţelei şi subvenţionarea locală a anvelopării blocurilor ar duce la economii incomparabile cu energia termică produsă de o centrală pe biomasă, care însă periclitează sănătatea populaţiei – în condiţiile de corupţie din România – prin încurajarea defrişărilor. Nu cred în puterea unui stat corupt de a ocroti pădurile şi nici în optimismul autorităţilor, câtă vreme la noi încălcarea legii e regula iar respectarea ei este excepţia.

Cum să cred că această fabrică de curent, cu cererea ei mare de materie primă, nu va afecta pădurile din Bihor, când majoritatea populaţiei de la oraşe şi sate îşi procură lemnele de foc „la negru”? Nu în ultimul rând, apariţia unui mare consumator de lemn va creşte preţul local al lemnului de foc, afectând consumatorii casnici.

prof. Orlando Balaş

Între timp am luat (cu greu) încă o dată legătura telefonică cu d-na Romocian (0259-419-509), inspectorul zonal de la Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Bihor, am întrebat-o despre termenul/graficul de execuţie, de ce se tergiversează cu demararea lucrărilor etc, însă răspunsurile domniei-sale au fost mai mult decât evazive pe marginea subiectului. Culmea este că singurul raspuns concis pe care ni l-a dat a fost cel legat de faptul că Consiliul Judeţean nu va investi nici un ban în această perioada pentru nici un fel de lucrări de plombare/aplicare de mixturi astfaltice pe sectorul de drum respectiv, tocmai datorită faptului ca de aici încolo firma Strabag, cea câştigătoare a licitaţiei se va ocupa de problemă. Se spală pe mâini, cu alte cuvinte – tertip tipic românesc.

Am încercat să luăm legătura şi cu cineva de la Strabag, să ne lămurim care este şi punctul dânşilor de vedere însă nu am reuşit până în acest moment. Aşa că până ne va întinde cineva o mână de ajutor (avem convingerea că Jurnal bihorean o va face), nu avem decât să suferim, să înjurăm şi să investim în repararea autoturismelor personale.

PS: După cum aţi observat, folosesc termenul de plural, datorită faptului că vă vorbesc în numele a cel puţin 30-40 de persoane cunoscute (şi probabil sunt încă sute pe care nu le cunosc personal) care navetează zilnic ruta Tinca – Oradea.

Cu mulţumiri anticipate,

Dorin Popa

Pentru ca măsurile de eficientizare luate de autorităţi să fie viabile, cred c[ar fi nevoie şi de modificări legislative sanitare, pe care le-am mai semnalat nu de mult timp: stimularea medicilor de familie şi a cadrelor medicale pentru munca în ambulatoriu. Dacă aceste două verigi ar funcţiona “ca unse”, mulţi pacienţi ar fi recuperaţi fără să îşi piardă timpul prin spitale, iar numărul mare de internări care generează cheltuieli imense în sistem ar scădea considerabil.

O.Ş.

Tind totuşi să cred că o astfel de restructurare a spitalelor româneşti se impunea. Doar că până acum nimeni nu a avut curajul „să se pună cu doctorii”. În România, internările sunt mult mai multe decât media europeană, chiar dacă un număr mare de pacienţi internaţi ar putea fi trataţi în regim de ambulatoriu (policlinică). Dar probabil şi sistemul e de vină, fiindcă spitalele sunt plătite în principal după numărul de internări şi aşa se explică goana după pacienţi.

Care se pare că nu mai poate continua fiindcă s-a ajuns la fundul sacului, iar Cseke va rămâne probabil în memorie prin măsurile dure de reformă sanitară.

Ce a greşit Cseke, sau poate nu a greşit şi gândeşte că poate rezolva din mers – este aranjarea unei alternative înainte de reprofilarea/comasarea spitalelor şi oferirea posibilităţii ca spitalele propuse spre reprofilare să aleagă dacă vor sau nu să se reprofileze sau dacă ar fi mai eficient să se transforme în ambulatorii (măcar parte din fiecare spital propus spre reprofilare).

Cert e că pentru sistemul sanitar şi pentru pacienţi este mult mai ieftin tratarea afecţiunilor uşoare şi medii în regim de ambulatoriu sau spital de zi, fiindcă se reduc cheltuielile de cazare şi regie care se impun în cazul fiecărui pacient internat în regim de spitalizare „continuă”.

O.Ş.

    Am trimis, în ultimii ani, administraţiei locale, fiecărui consilier în parte, informaţii privind activitatea noastră. Ne-am referit la rezultatele interne şi internaţionale ale sportivilor clubului nostru, la faptul că principala zestre a bazei sportive constă în zece terenuri de tenis, instalaţie de nocturnă, vestiare şi grupuri sanitate amenajate conform normelor internaţionale. Acest aspect a stat la baza organizării de către Clubul Sportiv “Vointa” Oradea atât a turneelor naţionale cât şi a turneelor din circuitul profesionist al României cu premii de 10.000 de dolari la care au participat tenismeni de pe cinci continente.  

    Dorim să vă prezentăm mai jos câteva date pentru a vă putea face o imagine a volumului de muncă pe care îl presupune amenajarea unor terenuri de tenis care să respecte cerinţele unei exploatări în bune condiţii a acestora. Sunt şi amănunte de specialitate care pot fi de folos chiar şi acelor iubitori şi practicanţi ai sportului alb care doresc ei înşişi să îşi construiască un asemenea teren respectând fiecare etapă tehnologică.

     Estimăm că pentru cele zece terenuri de la clubul „Vointa” au fost necesare:

- 200 tone piatră de râu;

- 200 tone mărgăritar  ;

- 300 tone cărămidă măcinată;

- 300 tone de zgură.

      În construcţia terenurilor intră şi amenajarea gardurilor împrejmuitoare în lungime de 380 metri, înălţimea acestora variind între 1,5m şi 3m, de asemenea montarea bordurilor  din jurul acestora. Amplasarea reţelei de apă pentru întreţinerea terenurilor a însemnat şi shimbarea întregului sistem de alimentare cu apă pentru toate clădirile clubului, acesta având o vechime de peste 50 de ani.

     Un alt pas a fost montarea noilor pavaje, odată cu amenajarea vestiarelor şi grupurilor sanitare care au fost dotate cu gresie şi faianţă, uşi şi ferestre termopan. De asemenea a fost dată în folosinţă o teresă a clubului şi o mică sală pentru conferinţe.

       Am prevăzut o pistă de alergare pentru pregătirea sportivilor care este folosită şi de elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu, ca şi de orădenii amatori de alergare în aer liber. Aspectul de oază de sănătate şi frumuseţe pe care dorim să-l dăm bazei sportive este întregit de cele câteva zeci de arbuşti ornamentali pe care i-am plantat în aceşti ani.

        Montarea, în anul 2003, a instalaţiei de nocturnă pentru două terenuri a constituit o mare satisfacţie pentru noi. Devizul pentru o asemenea lucrare, făcut de o firmă de specialitate din Oradea, se ridica, la acea dată la suma de 887.000.000 lei.

      Nu putem să nu amintim aici implicarea totală, chiar prin aport financiar, în schimbarea aspectului bazei sportive, a antrenorilor şi instructorilor din cadrul clubului. O menţiune specială se cuvine antrenorului coordonator al clubului Frontiera Oradea, domnul Dorel Brânduşan. După scoaterea, pe nedrept, din circuitul tenisului orădean a bazei de tenis Frontiera, al cărei artizan a fost, Doru Brânduşan s-a dăruit trup şi suflet amenajării terenurilor clubului Vointa, pentru ca sportivii clubului unde activase până atunci să se poată pregăti în continuare.

    Am prezentat câteva aspecte care ar putea fi relevante pentru a vă putea face o imagine asupra activităţii noastre. Tot ce se poate vedea trecând pragul clubului nostru s-a realizat prin eforturi proprii, chiar prin contractarea unor credite de nevoi personale, dar şi cu sprijinul unor oameni cu credinţă şi suflet mare care au înţeles că a face bine pentru semenii lor reprezintă cea mai importantă trăsătură a unui suflet de creştin. 

    Ne adresăm, pe această cale Consiliului Local Oradea şi Primăriei Municipiului Oradea, în calitate de proprietar al terenului pe care sunt amenajate terenurile de tenis ale Clubului Sportiv „Vointa” Oradea, cu rugămintea de a nu schimba destinaţia acestui spaţiu binecuvântat de Dumnezeu, un loc plin de viaţă în tot timpul anului, unde vocile copiilor se împletesc cu cele ale antrenorilor. O bază sportivă este nepreţuită chiar şi într-o societate în care, aparent, totul se poate vinde şi cumpăra. Tenisul, ca orice sport, modelează caractere, menţine sănătatea sufletească şi trupească, crează oportunităţi în viaţă, îndepărtează pe cei care-l practică de consumul de tutun, alcool sau droguri.

    Cu prietenie,

Mircea-Teodor Drăgoi

S-a votat! Baza Sportiva Vointa devine parcare

Iar motivaţia s-a bazat pe un proces verbal neînregistrat, cum că CF 6 Haieu lipsea din cutia de păstrare de la O.C.P.I, la inventarul din 2002. Inventar despre care O.C.P.I. spune însă că s-a făcut doar în 2004, când CF 6 nu lipsea. Ca atare, Tribunalul a dispus radierea înscrierilor făcute în baza Încheierii. Şocul a venit de la O.C.P.I. unde am solicitat transpunerea deciziei Tribunalului. A durat mult peste termen. În final, am constatat că s-au selectat din motivarea judecătorilor pasaje convenabile, ori s-a interpretat după bunul plac dispozitivul deciziei. S-a notat atât de denaturat încât au transformat un proces câştigat într-unul pierdut. Ca urmare am deschis proces la Judecătoriei Oradea pentru neaplicarea corectă a unei decizii definitive şi irevocabile.

În anul 2002, Primăria Sânmartin încearcă să vândă Strandul Venus la SC Opricor, gestionara comerţului din Ştrand. Pentru aceasta CL Sânmartin adoptă HCL 456 de trecere a Ştrandului Venus în proprietatea privată a comunei. Neprimind avizul Prefecturii, hotărârea se revocă prin HCL 34 din 21 februarie 2003. Dar în aceeaşi şedinţă se adoptă HCL 35, uşor cosmetizată, prin care se trec multe numere topo, incusiv ale părinţilor mei, în proprietatea publică a comunei, iar construcţiile din Ştrandul Venus în proprietatea privată a Statului, în vederea vânzării. Pe 25 iulie 2003 se modifică HCL 35 prin HCL 203 şi se întocmeşte schiţa cadastrală şi se includ toate topograficele, ca urmare a alipirii-dezlipirii autentificate la notar. Cadastralul nou format, 1376, se întăbuleaza în CF ndf 1147 Sânmartin, prin Încheierea 15560/12.07.2004 a Judecătoriei Oradea.

Aceste HCL-uri care au şters nr. topo ale părinţilor şi, implicit, proprietatea lor, s-au votat de consilieri locali aflaţi în conflict de interese fiindcă fie deţineau chioşcuri în Ştrand fie, cazul lui Ioan Bara, care era ginerele Rafilei Matiţa, administrator şi asociat la SC Opricor. Astfel, am cerut Tribunalului anularea hotărârilor şi a actului de alipire-dezlipire.

Cum cererea ni s-a respins, am făcut recurs la Curtea de Apel Oradea unde am prezentat încă o probă ce ni s-a părut decisivă şi gravă. Am descoperit că HCL 203/25.07.2003 avea două variante, una semnată de secretarul Livia Bara şi alte semnată pentru secretar de Aurica Groza. Ambele variante au produs efecte juridice care ne-au afectat familia.

Varianta Groza sta la baza Încheierii 20386/2003, iar varianta Bara s-a utilizat la notar pentru autentificarea actului de alipire-dezlipire şi constituirea nr cadastral 1376, precum şi întăbularea sa în CF ndf 1147 Sînmartin, ca urmare a Încheierii 15560/12.07.2004. În aceste variante diferă total numere topo, suprafeţe şi coli funciare. Doar suprafaţa totală e la fel: 43.253 mp.

Primăria Sânmartin şi Prefectura admit ca legală HCL 203/2003 semnată de Groza. Dar cum rămâne cu varianta Bara, prin care s-a autentificat actul de alipire-dezlipire, şi s-a format un cadastaral ce a fost întăbulat? Referatul acestei hotărâri este semnat de Livia Bara, dar conţinutul său corespunde cu cel al variantei de HCL Groza. Plus că ambele hotărâri nu au proces verbal, fiind semnate pentru preşedinte de şedinţă de acelaşi Gh. Opriş. Ca atare, nu neînţelegem cum au ignorat judecătoarele Curţii de Apel aceste probe şi ne-au respins recursul.

SC Turism Felix a plătit jumătate din preţ, circa 2,5 milioane de euro, Primăriei Sânmartin în baza unei promisiuni sinalagmatică de vînzare-cumpărare.

Cum poate fi legal şi corect un astfel de act când alipirea-dezlipirea şi cadastralul format şi întăbulat s-a făcut pe una din variantele HCL 203/2003 (varianta Bara), nerecunoscută de Primăria Sânmartin şi fără avizul Prefecturii?

Ioan Ciorba

Nu că pentru el, Crin sau pentru el, Victor, încă un an și jumătate de Opozitie ar fi fost capăt de țară. Dar au două partide mari și late în spate, ce fac deja spume la gura acrită de atâta Opozitie. Nu ai ministere, nu ai putere, deci nu ai bani. Și când ”nu e bani”, e suferință… Politică, cum altfel?!

Cuplul Victor-Crin a zâmbit când le-a transmis mai-marilor UDMR că iubirea dintre ei va avea loc în 2011 sau nu va fi deloc. Îmi vine greu să cred că Marko și Kelemen nu au priceput mesajul spus în românește, chiar dacă nu e limba lor maternă. Și totuși, iată, imediat ce a fost votat ”elnok” de delegații-purtători de lalele la rever, Kelemen Hunor le-a aruncat ”uslașilor” în față: UDMR rămâne în cuplaj cu PDL, atâta timp cât portocaliii își respectă cuvântul dat. Care cuvânt? Unul cât Legea Educației sau Legea minorităților (vis încă nerealizat al UDMR). Şi se vor mai găsi…

Iată cum proaspătul lider UDMR arată că nu a stat degeaba în siajul lui Marko Bela în toți acești ani. Hunor Úr ne-a arătat că stăpânește, la rându-i, arta perversului șah politic dâmbovițean. Cum așa? Păi, la un șantaj, Kelemen a răspuns cu un alt șantaj. Doar că ”adrisantul” e al treilea jucător. E chiar președintele-jucător!

Rămâne UDMR izolat în 2012? Kelemen e convins că nu. Doar UDMR dialoghează… Și dialogul e întotdeauna răsplătit, nu-i așa?

CĂLIN CORPAŞ

Oligarhia transpartinică din România scapă basma curată la raportul CE, scria Financial Times, în 2008.

Prestigioasa publicație internatională arăta că mahării politicii românești au beneficiat de bunăvoința Bruxelles-ului, oferind tainul, cuvânt drag președintelui Basescu, unor companii influente din țările ce fac jocurile în Europa. Putem să ne gândim la Germania, Franța, Italia… Desigur, era și e vorba despre contracte de infrastructură cu multe zero-uri în coadă. Un exemplu apropiat nouă: DN 79 Oradea – Arad, de care-și bate joc acum Astaldi, o companie italiană. Aceeași Astaldi care a mai prins câteva contracte mari. Printre ele, și unul cu Metrorex – metro-ul bucureștean. ”Uniunea Europeană se mândreşte cu faptul că ar fi o entitate progresistă capabilă să proiecteze în Est, pe terenuri odinioară ostile, valori şi instituţii esenţiale pentru buna guvernare şi succesul economic. Corupţia rămâne adânc înrădăcinată, iar eforturile de a o combate sunt blocate la nivel înalt”, scria atunci în Financial Times politologul britanic Tom Gallagher.

Același Gallagher revenea anul trecut asupra situației din România, afirmând că aici, la noi, UE “şi-a găsit naşul”. Adică cum? Adică România a transformat UE în ce e mai rău, diluând consensul său democratic şi luând în derâdere normele sale. „Legitimizarea de către UE a forţelor din România care au adoptat doar capcanele democraţiei occidentale ar putea conduce la reapariţia formelor soft de autoritarism politic”, s-a exprimat omul cu domiciliul dincolo de Canalul Mânecii.

Transpartinic. E cuvântul cheie, folosit și de președintele-jucător, omul ce pozează pentru fraieri în bau-baul corupților, dar și de occidentalii care nu închid ochii la bubele de pe obrazul țărișoarei noastre. Naivii care mai cred că, mergând la vot aleg niște domni cât de cât preocupați și de supărările alegătorului, ar trebui să-și pună puțin mintea la contribuție. Trăim în țara în care mai toată lumea „se descurcă”. Cine mai crede azi că un vameș mergea la lucru pentru salariu? Sau – în contextul local al scandalurilor de corupție de la OPC, respectiv RAR Bihor – cine își mai imaginează că șefia vreunei instituții de stat e atractivă pentru politruci doar prin prisma salariului, uneori surprinzător de modest? Până și la liderii sindicali lumea se uită acum ca la niște parveniți. Și pe bună dreptate…

Cum putem să ne imaginăm că politicienii aruncă cu banii în campaniile electorale – și e vorba despre munți de bani – doar pentru a se alege cu un salariu de parlamentar/primar/prefect/ministru?! Știți deja: miza e generosul și ultra-găuritul buzunar al banului public. Bun. În condițiile în care generoasele profituri pe care și le capitalizează potentații zilei au în spate rețele bine mascate, dar excelent orchestrate, cum putem să credem că ele implică un singur grup/partid? Domnilor, doamnelor, banul nu are miros și nici culoare politică. Așadar, putem și puteți intui că cei ce se-njură pe la televiziuni sau de la tribuna Parlamentului își pot strânge prietenește mâinile în culise, într-o complicitate desăvârșită. Concordia transpartinică are un scop bine-definit: profituri mari, și mai mari, tot mai mari, din ce în ce mai mari…

CĂLIN CORPAŞ

Nu considerăm constituirea celor două noi instituţii o segregare etnică. Practic, prin specificul actului cultural, cele două secţii, română şi maghiară, ale Teatrului de Stat, Teatrului ”Arcadia” şi Filarmonicii Oradea, erau constituite şi chiar funcţionau pe principiu etnic – piese pentru adulţi şi pentru copii în limbile română şi maghiară, cântece şi dansuri populare române şi maghiare. De altfel, există teatru evreiesc în Bucureşti, teatru german în Timişoara, teatru maghiar, în Cluj-Napoca şi în Timişoara.

Constrângeri

Reorganizarea teatrelor şi a filarmonicii este o necesitate impusă de situaţia economică.
Criza economică şi măsurile impuse de Guvern au redus veniturile Consiliului Judeţean şi, implicit sumele pe care le poate aloca instituţiilor aparţinătoare. Prin Ordonanţa 18/19.08.2010 au fost diminuate sumele defalcate din TVA pentru toate tipurile de cheltuieli. Sumele şi cotele alocate din impozitul pe venit au scăzut ca urmare a dispariţiei de pe piaţă a unor agenţi economici şi a diminuării salariilor bugetarilor cu 25% conform Legii 118/2010. Prin OUG nr 63/1010 au fost scăzute cu câte un procent cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit. În plus, conform legii bugetului de stat, sumele alocate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate se completează cu fonduri proprii.

De asemenea, prin Ordinul comun MAI şi MF nr.7/57/17 ianuarie 2011 a stabilit nivelul maxim al cheltuielilor de personal. Pentru Consiliul judeţean Bihor şi instituţiile sale suma aferentă pentru 2011 este de 76.596 mii lei. Toate aceste constrângeri au făcut imperioase măsuri de reorganizare. Hotărârea de externalizare a unor servicii ale DGASPC, luată în aceeaşi şedinţă de consiliu, deşi face parte din aceleaşi mărsuri de reorganizare  a stârnit mai puţin interes decât reorganizarea de la  cultură.

Venituri şi cheltuieli

Câteva date pentru înţelegerea situaţiei economice:
În 2010, Teatrul de Stat Oradea a fost subvenţionat cu peste 52 de miliarde de lei vechi şi a realizat  4 miliarde, din vânzarea biletelor şi chirii.

Teatrul Arcadia a fost subvenţionat cu 11 miliarde şi a realizat un miliard de lei.
Filarmonica de Stat Oradea a primit subvenţii din buget de 61 de miliarde de lei vechi, realizând 2,6 miliarde.

La nivelul conducerii Consiliului judeţean suntem conştienţi că nu se poate pretinde culturii să fie eficientă economici, că teatrul sau filarmonica nu sunt societăţi comerciale generatoare de profit. Însă, în situaţia economică actuală, a devenit evident că bugetul judeţului nu mai putea subvenţiona în proporţie de peste 90% aceste instituţii. Toţi consilierii judeţeni, indiferent de partid, au înţeles necesitatea măsurilor luate. Declaraţiile teatrale de dragul imaginii, sau abţinerile de la vot, din solidaritate, au puţină relevanţă. Votul din şedinţă a demonstrat că măsurile erau necesare.

Măsuri de echilibrare

Măsurile de echilibrare a bugetelor sunt însoţite şi de reduceri de personal. Acestea nu sunt plăcute nimănui. Am optat pentru reduceri treptate, şi cu gândul la oamenii care urmează a fi disponibilizaţi, şi pentru a nu tulbura activitatea, oferind instituţiilor o perioadă de adaptare la noile organigrame.

Segregarea etnică pe care o acuză unii, este de fapt o „segregare” economică. Cele două instituţii vor avea bugete separate, pe care le vor gospodări independent. Fiecare dintre ele îşi cunoaşte spectatorii, români sau maghiari, profilul lor, tradiţiile culturale.

Poate că denumirea de „instituţie de spectacole” i-a deranjat pe unii care deplâng dispariţia unui ”brand”. O denumire este doar un amănunt care poate fi schimbat cu uşurinţă. Consiliul Judeţean a dorit să sublinieze că Teatrul de Stat trebuie să se transforme într-o instituţie cu un grad mai mare de competitivitate, pentru a exista, în primul rând prin spectacole, nu doar prin subvenţii. Sunt convins că oamenii nu vin la teatru de dragul denumirii instituţiei. Vin pentru spectacole, de cât mai bună calitate, cât mai diverse, pentru toate gusturile publicului. Dacă aceste obiective vor fi îndeplinite de noii manageri, sunt sigur că aceasta va antrena şi venituri proprii mai mari decât până acum.

Dumitru Voloşeniuc

Soluţia eficientizării cu succes a Sănătăţii bihorene este, în opinia mea şi a mai multor factori cu implicare în medicina bihoreană, transformarea spitalelor din judeţ în ambulatorii (nu doar în azile pentru bătrâni, aşa cum ar urma să devină 71 de spitale din ţară, dintre care două în Bihor). În acest fel, oamenii din judeţ nu ar mai veni, ca acum, până la Oradea, pentru analize banale, ci le-ar putea face în localităţile mari din Bihor, iar când au o problemă gravă medicală, ar intra pe fir serviciile de urgenţă (în Bihor sunt trei servicii medicale de urgenţă şi încă mai urmează să apară).

Pacientul grav ar fi rezolvat în timp util la spital, la Oradea şi ar ajunge sănătos mai repede acasă iar spitalele orădene nu ar mai trebui private de banii pe care îi merită fiindcă s-ar reduce cheltuielile de regie, de personal, de investiţii aiurea şi nu s-ar mai da de două ori sume pentru aceeaşi afecţiune, la acelaşi pacient, care e internat într-un spital din judeţ, dar apoi ajunge să fie tratat tot la Oradea.

Doar că, pentru acest lucru, ar fi nevoie ca mai mulţi factori de decizie să lase orgoliile şi interesele proprii deoparte şi să coopereze bine (Primăria, Consiliul Judeţean, Prefectura, Ministerul Transportului, al Sănătăţii, al Administraţiei etc). În Bihor s-ar impune astfel trei lucruri esenţiale:
1 – un ambulatoriu integrat, în incinta spitalului de pe deal, fiindcă ar fi mai eficient decât e acum policlinica de pe Louis Pasteur;
2 – plată mai consistentă pentru cadrele medicale ce lucrează la toate ambulatoriile;
3 – refacerea drumurilor judeţene şi comunale, pentru a înlesni accesul echipajelor de urgenţă spre pacienţii din orice cătun din judeţ.
În caz contrar, e posibil ca boala lungă (subfinanţarea serviciilor medicale şi tergiversarea luării unor astfel de măsuri radicale) să ducă la moarte sigură (colaps în sistemul medical).

Otilia Şandor

Dar să nu uităm că vorbim de probe cu acte, de legi – care ar trebui să fie la fel pentru toţi cetăţenii -, vorbim de zone protejate care ajung peste noapte un bun al tuturor, feliate şi împărţite după bunul plac, după interese. Deşi în alte ţări vocea ecologiştilor nu doar deranjează, ba chiar are efecte concrete, de temut, în plaiul mioritic n-au avut acelaşi ecou şi aceeaşi putere. Pâna acum. Caracatiţa s-a întins, are braţe lungi, dar poate fi disecată mărunt, cu consecvenţă, în litera legii. Şi în acest demers putem pune umărul. Cu luciditate, cu simţ civic, pentru că avem de apărat un colţ de rai de care ne bucurăm cu toţii.

Padisul este o bijuterie a Apusenilor. Şi scriu asta nu pentru că am citit pe vreun site sau am văzut la televizor. Ci pentru că l-am bătut cu piciorul, cu rucsacul în spate, alături de prieteni şi familie. Nu e al lor, e al tuturor! Să-l protejăm!

Camelia Buşu

Ori cea mai mare bogăţie carstică şi avifaunistică a Apusenilor e Padisul. Acest adevăr a fost întărit repetat de Academia Română, Institutul Speologic „Emil Racoviţă” şi chiar de miniştri ai Mediului care i-au confirmat statutul de zonă protejată.

Practic, Padişul se aseamănă cu Parcul Natural Yellowstone din Minnesota. Iar în Parcul Yellowstone turismul se admite doar cu cortul sau cel mult cu rulota, hotelurile şi cabanele fiind doar dincolo de graniţele lui. Nu sunt nici ţarcuri şi garduri cum vor apărea în Padiş, după ce se va da liber la construit pe parcele şi parceluţe scoase din zona protejată prin diverse manevre.

Turiştii comozi sau cei care vor să-şi construiască vile de week-end au tot restul Apusenilor la dispoziţie. Sunt destule cabane şi e loc şi de altele la Şuncuiuş, Vadu Crişului, Arieşeni sau pe văile Brătcuţei, Drăganului, Iadului, Aleului etc.

Cu atât mai mult pare o găselniţă rezonul cu care atât prefectul cât şi cel mai longeviv „vice” al Consiliului Judeţean Bihor îşi motivează suportul pentru aşa-zisul proiect din Padiş. Şi anume că acum se face turism necontrolat în Padiş. Păi Serviciul Salvamont care activează în Padiş e subordonat Consiliului Judeţean. Parcul Natural Apuseni e instituţie de stat şi are rangeri. Plus că nimic nu împiedică instituţiile de căpătâi ale judeţului să ceară şi post de jandarmi în Padiş, la fel ca în Stână. Şi să oprească sau chiar să demoleze căbănuţele ridicate deja ilegal în Padiş.

Ori nu ştiu să fi iniţiat Prefectura sau CJ-ul un protocol cu PNA, Poliţia şi Jandarmeria pentru stăvilirea furtului de lemne sau de stalactite din Padiş. Oare câţi copaci vor dispărea când în zonă se vor ridica legal cabane care vor avea nevoie de lemn nu doar pentru construcţie ci şi pentru încălzire?

Şi cu ce va fi mai controlat turismul când se vor înmulţi construcţiile în zonă iar valul de vizitatori va creşte? Şi de când îi interesează pe capii judeţului controlul turismului în zona Padiş? Căci de ani de zile vedem ce se întâmplă, de pildă, în învecinatul sat de vacanţă Boga. Unde autorităţile nu controlează cu nimic turismul, încasările la buget de pe urma pensiunilor fiind infime. Iar mormanele de gunoi sunt prima şi cea mai puternică impresie a turiştilor străini sau autohtoni.

Decizia e la autorităţile de mediu. Cert e că dacă se va da liber la construcţii, Padişul va ajunge ca şi Coada Lacului Leş, o îngrămădeală haotică de construcţii mai mult sau mai puţin rustice. Cu diferenţa că în Padiş sunt comori naturale care riscă să se piardă pentru totdeauna.

C.H.

În urmă cu patru ani, o tânără din Oradea murea pentru că s-a întors la serviciu la câteva luni de la naşterea fetiţei sale, pentru a putea plăti ratele mari pe care le avea, pe care nu le putea acoperi din indemnizaţia de creştere a copilului care se acorda atunci, de 600 de lei, mult mai mică decât salariul ei. A întrerupt alăptarea şi asta i-a provocat o boală care a răpus-o în câteva luni. Dacă măsura luată de guvernul de la acea vreme, de a da o indemnizaţie de 85% din salariu timp de doi ani pentru creşterea copilului, ar fi intrat în vigoare mai repede, o fetiţă din Oradea ar fi avut azi mamă.

De la 1 ianuarie, părinţii vor putea să aleagă între a sta acasă un an cu copilul, pentru 75% din salariul primit anterior, sau doi ani, pentru cel mult 1200 de lei lunar. Ce se va întâmpla cu copiii concepuţi înainte de hotărârea noilor Irozi de la guvernare, care se tem că nu le vor ajunge banii pentru propriile cheltuieli sau pentru „investiţii”, adică lucrări executate de firmele de casă, ce le asigură comisioane grase? Ce se va întâmpla în familiile cu credite, cu greutăţi, care– înainte de această decizie a Irozilor de la putere – şi-au făcut calcule că vor putea să îşi plătească ratele chiar dacă aduc pe lume un copil? Câte vieţi vor fi frânte? Câte naşteri vor fi provocate prematur, cu multe riscuri pentru mame şi copii, pentru a-i aduce pe lume pe prunci înainte de 1 ianuarie? Câte avorturi vor fi provocate în familiile disperate că nu îşi vor putea creşte copilul pe care şi l-au dorit? Câte mame se vor întoarce prea repede la serviciu, riscându-şi sănătatea şi chiar viaţa, precum tânăra din Oradea care a murit acum patru ani?   

Pe 23 decembrie un om a făcut un gest de sacrificiu în Parlament, aruncându-se de la balcon după ce i-a spus primului ministru: „Aţi ucis viitorul copiilor noştri”. Din păcate, după două mii de ani, povestea se repetă, iar pentru vieţile frânte de lăcomia noilor Irozi nu va fi nici un praznic în calendar.

Orlando Balaş

“Perversul” a ajuns sa faca provocari, face antrenamente intense pentru o lupta in stil K1 cu Ionut Atodiresei si l-a provocat chiar si pe Mihai Bendeac la o lupta a vorbelor convins ca a lui “caterinca” invatata in cartier il va face pe Mihai sa tremure in fata sa si sa para un comediant ieftin. Sa fim seriosi ?! Asa ceva chiar se intampla? Realitatea trista este ca da…

Si iata cum in Romania anului 2010, un om cu putine clase dar cu un grad de “tupeu” foarte ridicat a ajuns un personaj principal al unor emisiuni. Iata cum un simplu interviu aparut pe youtube te poate transforma peste noapte intr-o “vedeta”, iti poate garanta aparitia zilnica la unul din multitudinea de talk-show-uri, te poate scoate din anonimat si iti poate aduce recunoasterea de care aveai nevoie si pe care o meritai, avand atatea lucruri de spus, avand atatea pilde si lucruri cu care sa faci lumea o lume mai buna impartasindu-i din propriile experiente.

As dori ca peste cateva luni sa ii vad la televizor si pe cei doi tineri minunati care se chinuie sa gaseasca pluralul substantivului “telecomanda”, la o emisiune in direct cu Sexy Braileanca si Simona Sensual, ca si-asa unul dintre ei isi cauta o prietena. Sau o intalnire epica (care nu se mai poate infaptui) intre celebrul cowboy cu ai lui “6 cai frumosi”, pus fata in fata cu regretatul George Pruteanu la o discutie despre gramatica limbii romane, ar fi cu siguranta ceva foarte interesant de asemeni. Nu m-ar mira aproape deloc, mai ales in acest peisaj al televizunii romane in era moderna, deja plin de persoane la fel de inteligente si cultivate la fel de mult ca si cei amintiti mai sus: senzuale, blonde sau brunete apartinand tot timpul cuiva, bombe sexy, fotbalisti, taietori sau fachiri, nikite sau zavorance, fete de la miezul noptii si mai nou chiar…perversi.

Mihai Bontea