Rus: „Trebuie să batem Odorheiul”

1Comentariu
Rus: „Trebuie să batem Odorheiul”
ORADEA – La conferinţa de presă organizată de Clubul Sportiv Municipal au răspuns prezent antrenorul principal al echipei de handbal, Adrian Rus, şi jucătorii Daniel Simeria, Narcis Câtu şi Iulian Alexandru.

Chiar dacă handbaliştii au pierdut celelalte trei partide disputate în companiei formaţiei din Odorhei, dorinţa de revanşă este foarte mare. „Sunt convins că vom face un meci frumos şi vom obţine o victorie.

De fapt, acesta este oful nostru: trebuie şi noi să-i batem pe cei din inima Carpaţilor”, a spus Adrian Rus.
Tehnicianul orădean a precizat că meciul este pregătit cu mare atenţie, orădenii având programată o analiză a partidei dintre Junior Odorhei şi Naţional Sighişoara, meci jucat la data de 14 martie şi câştigat de liderul Diviziei A. La capitolul moral, cei trei handbalişti prezenţi la conferinţa de presă au recunoscut că echipa stă bine şi chiar visează să „prindă” primul loc care asigură promovarea directă în Liga Naţională.

„Vrem să demonstrăm că suntem peste ei ca şi valoare şi rezultatele dinainte au fost doar un accident. Noi ne jucăm şansa până la capăt şi sperăm să reuşim să promovăm de pe locul întâi.

Dacă nu, mergem la baraj să ne câştigăm locul în prima ligă, pentru că această echipă îl merită”, a precizat pivotul Narcis Câtu. Sâmbătă, începând cu ora 11, CSM Oradea întâlneşte liderul Diviziei A, Junior Odorhei.

Adrian Ciucuriţă



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor