Rusia dă un ultimatum Iranului

Reactualizat la:
1Comentariu
Rusia dă un ultimatum Iranului
Autorităţile ruse au avertizat Iranul în legătură cu sistarea furnizării de combustibil nuclear pentru centrala Bushehr, dacă Teheranul nu va suspenda procesul de îmbogăţire a uraniului, respectând cererile Consiliului de Securitate al ONU, relatează astăzi New York Times, citat de Reuters.

Ultimatumul a fost prezentat săptămâna trecută, la Moscova, de Igor Ivanov, secretar în Consiliul Naţional de Securitate al Rusiei, au declarat oficiali europeni, americani şi iranieni care au cerut să rămână anonimi, citaţi de ziar.

Consiliul de Securitate al ONU va vota săptămâna aceasta noi sancţiuni vizând Iranul, după ce acesta a refuzat să renunţe la programul său de îmbogăţire a uraniului, care poate fi folosit atât în centrale, cât şi pentru a construi bombe nucleare.

Teheranul a ignorat termenul oferit de Consiliul de Securitate, care a expirat în 21 februarie, pentru a-şi suspenda programul nuclear.

În ultima lună, oficialii ruşi au recunoscut că amână livrarea de combustibil pentru reactorul din oraşul port Bushehr, dar şi-au motivat decizia prin faptul că Teheranul nu şi-a plătit datoriile acumulate în cadrul acestui proiect, nu prin îngrijorări în legătură cu proliferarea nucleară.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a explicat luna trecută oficialilor europeni că Rusia a luat o decizie politică de a sista furnizarea de combustibil, dar că va declara public că motivele sunt de ordin financiar, potrivit New York Times.

Un oficial iranian a confirmat pentru cotidian că Moscova a informat Teheranul că va livra combustibilul numai după ce Republica Islamică îşi va suspenda programul de îmbogăţire a uraniului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor