Ryanair reacţionează după zborul anulat de furtună

Ryanair reacţionează după zborul anulat de furtună
Compania aeriană Ryanair reacţionează abia la două zile după anularea cursei Oradea – Barcelona (Girona) de duminică seara.

Operatorul susţine că le-a oferit călătorilor compensaţii şi alternative. „Acest zbor de la Oradea către Girona (6 august), din nefericire, a fost anulat datorită furtunii din Oradea. Clienții afectați au fost informați cu privire la opțiunile disponibile prin email sau mesaj text pe telefon: o rambursare completă, un transfer gratuit pentru următorul zbor disponibil, sau un transfer gratuit pentru o rută alternativă. Ryanair își prezintă scuze sincere tuturor clienților afectați de această anulare de zbor”, transmite reprezentantul companiei, Denis Barabas, în urma unei solicitări din partea redactorului JB&BIHON.

Reamintim că, dincolo de compensaţiile oferite de companiile aeriene în aceste situaţii, legislaţia europeană obligă operatorii să-şi despăgubească propiii pasageri cu câte 400 de euro, la cererea acestora.

Reamintim că în luna mai, o altă cursă Ryanair Oradea – Barcelona a suferit întârzieri, iar călătorii care au depus cerere pentru despăgubire au putut beneficia de compensaţia la care compania este obligată de legislaţia UE.

Timişoara – Oradea cu taxi!

Duminică, pasagerii din Oradea au aşteptat degeaba avionul de Barcelona care să-i ducă pe Costa Brava. Şi călătorii ce au călătorit pe relaţia Barcelona – Oradea au avut de suferit, avionul aterizând la Timişoara. De acolo, pasagerii au trebuit să se descurce fiecare cum poate, chit că Ryanair promisese că le pune la dispoziţie în mod gratuit un autocar pentru transferul Timişoara – Oradea.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor