„S-a dat o comandă scurtă”

„S-a dat o comandă scurtă”
ORADEA - „E scenariul unui film dinainte cunoscut. Nu e o foarte mare surpriză. Băsescu e îngrozit de nereuşita lui de la referendum şi şi-a dorit un partid prezidenţial, mai ales că PD era un partid izolat”, a fost prima reacţie a preşedintelui PSD Bihor, Mihai Bar cu privire la fuziunea PD-PLD.

Bar nu a părut surprins nici de faptul că Petru Filip nu era la curent cu formarea PDL. „Nu ştia nimeni! S-a dovedit o dată în plus că Băsescu e preşedintele PD şi a PLD. Dacă în România anului 2007 se poate întâmpla aşa ceva şi lumea poate să urmeze un astfel de politician eu nu mai am nimic de comentat”, a spus Bar.

Deputatul Claudiu Pop a fost ironic cu PD: „Mie îmi pare rău că PD, adversarul nostru consacrat, dispare de pe scena politică. Încă din 90 şi-a căutat identatea, iar acum a reuşit să fie absorbit de partidul lui Stolojan. Se dovedeşte încă o dată cât de imparţial e preşedintele Băsescu, pentru că e clar pentru toată lumea că PDL e un partid făcut la comanda Cotroceniului”. Pop a ţinut să amintească că PSD şi-a pierdut postura de lider din cauza scandalurilor interne, adăugând că acelaşi traseu îi prevede şi PDL-ului.

Vicepreşedinte PNL la nivel naţional, deputatul Cornel Popa, susţine că fuziunea dintre PD şi PLD este o urmare firească a faptului că PD era izolat pe scena politică. PLD era a cincea roată la căruţă, crede Popa, iar acum şi-a luat locul în dispozitiv. „S-a dat o comandă scurtă: «V-aliniaţi!» şi toată lumea din PD şi PLD a luat poziţia de drepţi”, a declarat Popa, amintind că, în urmă cu doi ani, aceeaşi soartă, de „partid absorbit în PD”, era rezervată PNL-ului.

Liderul PNL Bihor şi-a exprimat îndoielile cu privire la caracterul democratic al fuziunii deoarece acesta a fost decisă de un grup foarte mic de lideri, poate chiar la comanda preşedintelui Traian Băsescu. „Rămâne de văzut cât de democratic va fi noul partid şi cine va lua hotărârile, pentru că nu a fost consultată nicio organizaţie judeţeană şi nici nu a fost organizat vreun congres al PD ori al PLD. A fost un ordin dat peste noapte celor două garnituri de lideri”, a afirmat Popa.

Nu foarte entuziasmat

Precum Filip, Gavril Grebenişan, şef PLD Bihor, a fost luat prin surprindere de anunţul făcut de Boc şi Stolojan: „Nu mă aşteptam să se întâmple ieri (luni – n.r.), însă am fost convins că se va ajunge la o astfel de construcţie. N-aş putea zice că acum sărim în sus cât de mare lucru s-a întâmplat. Trebuie să privim atent lucrurile.

Democraţii aveau însă nevoie de un pic de liberalism, iar liberalii din PLD de mai mult suflu şi încredere. Se poate spune că se pune pe baze noi proiectul Alianţei DA”. Grebenişan spune că nu se agaţă de vreo funcţie în noua formaţiune politică, dar nici nu ar refuza: „N-am nicio problemă cu funcţiile. Pot activa şi ca simplu soldat şi ca om cu funcţie. Nu fac decât să muncesc. Dacă se va hotărî că trebuie băgat în faţă şi Grebenişan…”

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !