S-a deschis Hala de carne

S-a deschis Hala de carne
ORADEA – După o pauză de patru săptămâni, orădenii pot să se aprovizioneze cu carne de la Hala de carne din Piaţa Cetate. Preturi Carne Video

Vineri dimineaţa, măcelarii se aflau la datorie, aşteptându-i pe cumpărători cu carne proaspătă.

„În această perioadă s-a igienizat, s-a zugrăvit şi s-a mai construit o cale de acces în hală. Noi suntem mulţumiţi şi aşteptăm clienţii”, spune Ionela Moţăţeianu, o vânzătoare din hală.

„O problemă, totuşi, s-ar mai putea rezolva. Clienţii noştri sunt, majoritatea pensionari, care nu au prea mulţi bani. Pentru atragerea clienţilor bănoşi ar trebui amenajată o parcare pentru maşini, undeva în apropierea halei”, este de părere Mariana Cionca, altă vânzătoare.

Ce spun clienţii

Majoritatea clienţilor sunt mulţumiţi de noua faţă a halei de carne, cât mai ales pentru faptul că s-a deschis şi au de unde să se aprovizioneze. „Carnea este tot timpul proaspătă şi avem de unde alege. Doar de aici îmi cumpăr carne, iar preţurile sunt destul de bune”, ne-a declarat Ioana Secui, o pensionară orădeană.

Că ar mai fi multe de făcut până să semene cu o hală din Europa este adevărat. „Nu prea se poate compara cu o hală de carne din Ungaria sau Cehia, unde am fost recent. Acolo sunt alte condiţii. Cât despre preţuri sunt acceptabile”, este de părere Victor Popescu.

Preţurile de la hala de carne sunt negociabile. O recunosc şi măcelarii. „Ce să facem, clienţii noştri sunt săraci şi trebuie să-i înţelegem când ne cer o jumătate de kilogram de carne sau când spun că nu prea au bani. Negociem, ce să facem”, a precizat un alt măcelar.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !