Amfitrionul evenimentului a fost avocat doctor Paşcu Balaci, care a făcut o scurtă prezentare a cărţii de 480 de pagini. „Este o carte scrisă cu multă bucurie, cu un stil deschis, curat. Nu este doar o carte despre fotbal, ci şi o carte despre viaţă. Ioan Pater şi-a pus sufletul pe masă, nu are niciun complex şi a scris-o cum i-a dictat sufletul”, a spus Paşcu Balaci.
Autorul a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit în acest demers, menţionând că a scris cartea fără să folosească nicio sursă, bazându-se doar pe memorie. După ce a prezentat conţinutul cărţii, Ioan Pater a recitat în premieră propunerea de imn pentru FC Bihor care se regăseşte în carte.
L-a ascultat şi Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor fiind prezent la acest eveniment.
„Sper ca acest imn să fie asimilat de galerie, iar visul meu este să-l aud pe stadion la un meci al FC Bihor disputat în cupele europene”, a spus Ioan Pater. Cartea poate fi cumpărate de la Librăria Gutenberg, iar comenzi mai pot fi făcute la e-mail: pater.ioan51@yahoo.com
Cu această ocazie a fost lansată şi „Monografia baroului Bihor”, carte scrisă de avocat dr. Ştefan Herchi după ce a studiat arhivele vreme de trei ani. O lucrare care relevă importanţa avocatului în societate, pornind din perioada Imperiului Austro-Ungar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!