S-a lansat Ghidul Solicitantului pentru submasura 4.1

S-a lansat Ghidul Solicitantului pentru submasura 4.1
Acesta se referă atât la producătorii din sectorul vegetal, cât şi la cei din sectorul zootehnic, care doresc să acceseze finanţări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)

În sectorul vegetal exploataţia agricolă având dimensiunea economică între 12.000 – 250.000 SO 1.1. 12.000 – ≤50.000 – 15 p; 1.2. .>50.000 – ≤100.000 – 13 p; 1.3. >100.000 – ≤ 250.000 – 11 p.

Punctarea se va realiza pe baza dimensiunii economice pe care o va atinge întreaga exploataţie ca urmare a investiţiilor propuse prin proiect la sfârşitul primului an de monitorizare după finalizarea investiţiei, inclusiv în cazurile în care investiţia propusă prin proiect nu afectează toată exploataţia, aşa cum reiese din documentaţia tehnico-economică, corelată cu informaţiile furnizate în cadrul punctului „Stabilirea categoriei de ferma”, din cadrul Cererii de Finanţare.

Pentru îndeplinirea acestui principiu de selecţie, dimensiunea economică trebuie atinsă până la sfărşitul primului an de monitorizare a proiectului, ca urmare a realizării investiţiilor propuse prin proiect, atât pentru proiectele care presupun modernizarea/extinderea exploataţiei agricole (prin corelarea dimensiunii economice a fermei la data depunerii cererii de finanţare cu previziunile economico-financiare din documentaţia tehnico-economică), cât şi pentru proiectele care presupun desfăşurarea pentru prima dată a unei activităţi agricole.

În cazul solicitanţilor formele asociative (cooperative agricole, societăţi cooperative agricole şi grupuri de producători) se vor cumula dimensiunile economice ale membrilor fermieri deserviţi de investiţie.

Principiul sectorului prioritar

2.1 legumicultura în spaţii protejate, semințe și/sau material saditor – 20 p şi producţie – 19 p. 2.2 plante oleaginoase şi proteice seminţe şi/sau material săditor 20 p şi producţie 18 p, 2.3 cereale şi cartofi: a) seminţe şi/sau material săditor 20 p, producţie 17 p.

Pentru acordarea punctajului se va lua în considerare cultura majoritară din punct de vedere al dimensiunii economice (SO) previzionate, faţă de totalul dimensiunii economice a întregii exploataţii atinse la sfârşitul primului an de monitorizare, ca urmare a realizării investiţiei prevăzute în proiect.

În cazul exploataţiilor mixte când proiectul a fost încadrat pe sectorul vegetal analiza SO a grupei de cultură se va face comparativ cu totalul SO al sectorului vegetal, nu cu total SO al întregii exploataţii.
În sectorul zootehnic în cazul în care capacitatea maximă a fermei nu este atinsă până la ultima cerere de plată, se va prezenta, în cadrul SF-ului, graficul de achiziţie a animalelor.

Cheltuielile cu aceste achiziţii se vor reflecta în prognozele economice atât pentru perioada de implementare cât şi pentru perioada de monitorizare (dacă este cazul). Criteriile de selecţie vor fi punctate în funcţie de capacitatea fermei propuse prin proiect, care face obiectul investiţiei, chiar dacă solicitantul va achiziţiona animale şi după depunerea ultimei cereri de plată.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase