S-a pregătit alături de Busacca

2Comentarii
Massimo Busacca şi Octavian Şovre
Massimo Busacca şi Octavian Şovre
Orădeanul Octavian Şovre a fost în cantonament cu lotul de elită al Elveţiei.

Invitaţia a venit prin intermediul lui Andreas Schluchter, cel care îl monitorizează pe asistentul Octavian Şovre în programul „Menori şi talente” introdus de UEFA. Astfel, în perioada 22-31 ianuarie, Şovre împreună cu arădeanul Ovidiu Haţegan s-au antrenat împreună cu arbitrii din lotul de elită al Elveţiei în Gran Canaria, una din cele şapte insule ale Arhipelagului Insulelor Canare din Oceanul Atlantic. Printre aceştia s-a numărat şi cunoscutul Massimo Busacca (41 de ani), desemnat cel mai bun arbitrul din lume in anul 2009 de catre Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Centralul a condus anul trecut finala Ligii Campionilor, dintre CF Barcelona şi Manchester United, o semifinală de la Cupa Confederaţiilor, dar şi barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial 2010 dintre Uruguay şi Costa Rica.

„Un tip prietenos”

„Massimo Busacca a fost prietenos şi amabil cu noi. Pare un tip modest, dar un adevărat profesionist în tot ceea ce făcea”, afirmă Şovre. Pe perioada cantonamentului, cei doi arbitrii români au avut parte de pregătire fizică şi teoretică având ca instructori pe fostul arbitru Urs Meier, dar şi doi instructori UEFA, Markus Nobs şi Martin Iseli. Au dat şi testele fizice, unde cei doi arbitrii români au fost printre remarcaţi. „Am avut condiţii de cazare şi pregătire foarte bune şi am avut ocazia să vedem cum sunt organizaţi elveţienii. Pentru acest cantonament au avut angajaţi patru preparatori fizici, trei maseuri, un medic şi un psiholog, totul pentru buna pregătire a arbitrilor. Am revenit acasă cu un bagaj de cunoştinţe bogat şi aştept returul primei ligi mai motivat ca niciodată”, susţine Octavian Şovre. Stagiul de pregătire a fost suportat financiar de Comisia de Arbitrii din Elveţia, iar transportul de UEFA.

TEODOR BIRIŞ



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor