S-a prelungit termenul

Ca urmare a dificultăţilor întâmpinate de către solicitanţii de finanţare nerambursabilă de la bugetul local în întocmirea documentaţiei, s-a decis prelungirea perioadei de depunere a proiectelor sportive. Noul termen de depunere este 30.08.2006.2006, ora 15:00.

Procedura de selecţie a proiectelor/programelor se va desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit şi ale Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Oradea alocate pentru activităţi non-profit de interes local.

Regulamentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei, www.oradea.ro, la secţiunea „Programe locale” sau la sediul Primăriei.

În două exemplare

Documentaţia de solicitare a finanţării trebuie depusă în două exemplare, precum şi în format electronic (pe suport magnetic sau prin poşta electronică, la adresa de mail primarie_finante@oradea.ro) la Registratura Consiliului Local al municipiului Oradea, la sediul Primăriei (Piaţa Unirii nr. 1, camera 23, parter).

Solicitantul de finanţare nerambursabilă trebuie sa facă dovada capacităţii de cofinanţare a proiectului, în procent de 10% din valoarea totală a proiectului. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Primăriei, etaj I, camera 115, sau la tel. 408.886, persoane de contact fiind consilierii Daciana Gherdan şi Tiberiu Mraz.

Pengo Zoltan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase