S-a schimbat codificarea CAEN

ORADEA - Începând cu 1 ianuarie 2008 a intrat în vigoare o nouă clasificare a CAEN (Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională). Structura nouă a CAEN este conform standardelor din Uniunea Europeană. „Noul sistem de codificare este valabil în spaţiul UE, iar firmele româneşti vor putea participa la orice licitaţie europeană”, explică Alina Dumitrescu, PR la Casa de avocatură Coltuc.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în noua versiune CAEN se găsesc patru secţiuni noi, 26 de diviziuni, 48 de grupe şi 101 clase în plus faţă de versiunea veche. Aceasta înseamnă că noua versiune este mult mai detaliată şi permite ca datele şi rapoartele statistice să aibă o acurateţe mult mai mare. Există şi sancţiuni care pot ajunge la 3.000 de RON. „Ceea ce trebuie să facă agenţii economici pentru a intra în legalitate este de a modifica actul constitutiv cu noile coduri CAEN”, a precizat Alina Dumitrescu.
Certificatele de înregistrare ale firmelor se vor preschimba numai în măsura în care activităţile principale conţinute de acestea sunt modificate în noua clasificare. Modificările de la Oficiul Registrului Comerţului vor fi efectuate prin cerere de înregistrare, la care se adaugă hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor, care recodifică obiectul de activitate al societăţii sau, după caz, elimină ori adaugă noi clase la obiectul de activitate existent.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !