S-a stabilit prima semifinala la Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor

De Teodor Biriş
S-a stabilit prima semifinala la Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor
Competiția organizată de clubul FC Bihor și rezervată liceenilor, cu ocazia aniversării a 110 ani de fotbal în Bihor și a 40 de ani de când echipa fanion poartă titulatura FC Bihor și-a desfășurat luni primele jocuri din ultima etapă a fazei grupelor.

În primul meci al zilei, la terenul sintetic al Stadionului Municipal „Iuliu Bodola” s-au întâlnit, în cadrul grupei A, formația Liceului de Artă cu cea a Liceului Teoretic „Lucian Blaga”.

Echipa liceului „Blaga”, antrenată de Cristian Ungur, profesorul de istorie, a venit la joc după ce în week-end a obținut o frumoasă performanță, reușind calificarea la turneului final a competiției naționale, organizată de Coca Cola.

Chiar dacă nu s-au întrebuințat la modul cel mai serios, cei de la „Lucian Blaga” s-au impus detașat și-n fața echipei Liceului de Artă, câștigând cu scorul de 7-1, după ce la pauză conduceau cu 3-1. Câte două goluri au marcat în acest joc Mihuț și Jurcuț, iar câte unul Aburdan, Szucs și Săsăreanu. Pentru echipa învinsă, golul de onoare l-a reușit din penalty, în prima repriză, Sever.

Ca urmare a acestui succes, echipa Liceului Teoretic „Lucian Blaga” a fost prima formație calificată în „careul de ași” a competiției „Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor”.

Rezultatele complete ale grupei A:

CT Mihai Viteazul – Liceul de Artă 11-1

CT Mihai Viteazul – LT Lucian Blaga 3-4

Liceul de Artă – LT Lucian Blaga 1-7

Clasamentul grupei A:

1. LT Lucian Blaga 2 2 0 0 11 – 4 6 p

2. CT Mihai Viteazul 2 1 0 1 14 – 5 3 p

3. Liceul de Artă 2 0 0 2 2 – 18 0 p

În al doilea joc al zilei de luni, 7 mai, s-au întâlnit în cadrul ultimei etape a grupei B, formațiile liceelor „George Barițiu” și „Ioan Bococi”.

La capătul unui meci disputat, frumos, cu răsturnări de scor, cei de la GS „George Barițiu” au reușit să învingă echipa antrenorului Călin Gheregi, de la GȘ „Ioan Bococi”, cu scorul de 3-2, după ce la pauză rezultatul era egal, 1-1.

Cum și în prima etapă, jucătorii antrenați de profesorul Ervin Călinescu au obținut victoria, în mod surprinzător, în fața LT „Ady Endre”, cei de la GS „George Barițiu” izbutesc o frumoasă performanță, calificându-se în semifinalele competiției, cu punctaj maxim în grupa B.

În jocul cu „Ioan Bococi”, au marcat Florin Fâșie – 2 goluri și Gyori Ștefan, în timp ce pentru învinși punctele au fost înscrise de Varga Robert și Marius Gaidi.

Rezultatele grupei B:

LT Ady Endre – GS George Barițiu 3-4

LT Ady Endre – GS Ioan Bococi 10-2

GS George Barițiu – GS Ioan Bococi 3-2

Clasamentul grupei B:

1. GS George Barițiu 2 2 0 0 7 – 5 6 p

2. LT Ady Endre 2 1 0 1 13 – 6 3 p

3. GS Ioan Bococi 2 0 0 2 4 – 13 0 p

După desfășurarea jocurilor din ultima etapă a primelor două grupe, se cunoaște, așadar, prima semifinală, GS George Barițiu – LT Lucian Blaga. Aceasta va avea loc luni, 14 mai, de la ora 15.

Până atunci însă, marți, 8 mai, au loc și ultimele jocuri din grupele C și D, LT Aurel Lazăr – LPS Bihorul, de la ora 14, în grupa C, și CT Transilvania – GS Sanitar Vasile Voiculescu, de la ora 15, în grupa D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase