S-a trecut la o nouă etapă

De Simona Drimbău
S-a trecut la o nouă etapă
Agenţia Naţională de Zootehnie (ANZ) a finalizat controlul la faţa locului în vederea verificării respectării condiţiilor de eligibilitate privind acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii şi a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru solicitanţii ajutoarelor naţionale tranzitorii la speciile ovine şi caprine şi a sprijinului cuplat.

Controlul la faţa locului a fost realizat de către specialiştii ANZ, în baza procedurii de control. Conform normelor în vigoare ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, înscrişi în evidenţa APIA, care deţin cod unic de identificare, în funcţie de criteriile de eligibilitate, pentru următoarele scheme: specia bovine – lapte şi carne şi speciile ovine/caprine.

Sprijin cuplat

Sectorul zootehnic beneficiază şi de sprijin cuplat (SCZ). Acest sprijin se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, în funcţie de efectivul de animale solicitat de beneficiar, din următoarele categorii: bivoliţe de lapte, ovine şi caprine, taurine din rase de carne şi de lapte, precum şi metişii acestora. Eşantionul cu beneficiarii care au fost supuşi controlului la faţa locului a fost selectat în conformitate cu procedura de eşantionare APIA. Pentru anul 2018, au fost eşantionaţi la nivel naţional pentru verificarea la faţa locului 4669 beneficiari.

În prezent specialiştii ANZ introduc in aplicaţie rezultatele rapoartelor de control la faţa locului aferente campaniei 2018 pentru a se putea acorda plăţile finale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !