S-au bătut pentru o casă

S-au bătut pentru o casă
Deva – S-au bătut pentru că tatăl vitreg nu voia să plece din apartamentul său. Conflictul dintre cei doi a izbucnit duminică, în jurul prânzului când a fost adus în discuţie subiectul apartamentului de pe strada Minerului, din Deva, apartament al cărui proprietar este tânărul.

Se pare că după plecarea mamei sale în Spania, scandalurile dintre cei doi se ţin lanţ. Ieri, însă, lucrurile ar fi putut să se termine tragic pentru Ioan Barna şi tatăl său vitreg Alexandru Cojoc.

„Am auzit o bubuitură puternică în uşă. Când am deschis i-am văzut pe cei doi, pe casa scării, plini de sânge, iar Ioan m-a rugat să anunţ ambulanţa. Cred că bărbatul l-a lovit pe copil cu bâta, iar acesta a ripostat şi i-a tras un pumn în faţă”, declară Eugenia Mihuţ, vecina celor doi.

Cei doi au fost transportaţi la Spitalul din Deva, unde au primit îngrijirile medicale necesare şi au plecat acasă.

„În urma conflictului spontan, cei doi bărbati au suferit leziuni uşoare. Nici unul nu a depus plângere penală la Poliţie pentru lovire şi alte violenţe, ca urmare nu s-a întocmit dosar penal”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subinspector Bogan Niţu.

Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase