S-au îmbulzit la coadă la biletele de tratament

Reactualizat la:
S-au îmbulzit la coadă la biletele de tratament
RÂMNICU VÂLCEA – Peste o mie de pensionari au aşteptat astăzi în faţa Casei Judeţene de Pensii din Vâlcea pentru a se putea înscrie pe listele pentru staţiuni. Din cauza frigului şi oboselii, câteva persoane au leşinat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Începând de astăzi, se pot depune cererile pentru biletele de tratament. Ca să fie siguri că prind un loc într-o staţiune, anul viitor, oamenii au început să stea la coadă încă de sâmbătă noaptea.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii consideră nejustificată aglomeraţia deoarece bătrânii au timp destul să se înscrie pe listele cu bilete gratuite la tratament. Bătrânii spun însă că vor să depună cererile cât mai repede pentru a fi siguri că prind cele mai bune locuri în staţiuni.
Distribuirea biletelor de tratament pentru anul viitor se va face după criteriul primul venit, primul servit.
Anul trecut, cele 7.000 de bilete de tratament pe care le-a primit Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea au acoperit doar 90% din cererile pensionarilor.
Cozi pentru biletele gratuite în staţiunile de tratament s-au format şi la Braşov. Sute de oameni s-au aşezat la rând în faţa Casei de Pensii, pentru a se asigura că prind un bilet.
Pensionarii din Braşov au fost mai liniştiţi şi nu s-au îmbulzit, dar sunt nemulţumiţi că trebuie să aştepte săptămâni întregi pentru un bilet de tratament.

Realitatea TV



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !