S-au întors acasă speriaţi

3Comentarii
S-au întors acasă speriaţi
ORADEA - Unii abia acum s-au dezmeticit, alţii suspină în braţele părinţilor. Cele şapte zile care trebuiau să fie un sejur de neuitat la malul mării, au devenit pentru cei 20 de copii sosiţi azi dimineaţă de la tabăra din Năvodari o vacanţă de coşmar.

Totul a început duminică seara, când primii copii s-au prezentat la policlinica din Năvodari, fiind deshidrataţi, având febră peste 39 de grade, acuzând dureri abdominale şi vărsături. În aceeaşi seară erau internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa 35 de copii, dintre care cel mai mic avea cinci ani, plus 12 adulţi, majoritatea fiind dascăli.

Toţi se aflau în stare toxică. Până marţi, la orele amiezii, numărul pacienţilor internaţi cu acelaşi diagnostic s-a ridicat la 88. Printre ei se aflau şi nouă copii din Bihor, din cei peste 40 câţi se aflau în acea clipă la Năvodari. Pentru o parte din ei sejurul s-a încheiat marţi, ieri dimineaţă aceştia sosind la Oradea.

Restul se vor întoarce pe 14 iulie. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă i-a preluat pe cinci dintre copiii infestaţi cu Salmonella din staţia CFR Oradea, transportându-i la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Pe secţie au ajuns şi ceilalţi 15 copii alături de care se aflau atât dascălii care i-au însoţit cât şi părinţii lor.

Ţinuţi sub observaţie

Toţi cei 20 de copii, provenind de la Grădiniţa Nr. 41 şi de la Şcoala Generală „Octavian Goga” cât şi însoţitorii lor au fost internaţi ieri pe secţia de Boli Infecţioase. Cei şapte copii care deja au fost diagnosticaţi cu Salmonella urmează în continuare tratamentul început la Constanţa, la restul li s-au făcut analizele, aşteptându-se rezultatele „Totul a pornit se pare de la carne de pui infestată cu bacteria Salmonella. Până acum nu am mai avut atâţia copiii provenind dintr-o tabără, care să fi păţit aşa ceva. Totul porneşte de la modul în care au fost preparate alimentele”, susţine dr. Lucia Mihalache, medic specialist Boli Infecţioase.

Zile de coşmar

Mulţi dintre copii se uitau speriaţi în jurul lor. „Nu mai vreau la mare. M-a durut rău burtica şi mi-a fost rău”, ne mărturiseşte o fetiţă de doar patru ani. Mama susţine că nu mai are încredere să-şi lase pe viitor copilul singur la mare. „Când va mai merge voi pleca şi eu să-i gătesc. Până a ajuns acasă am trăit clipe de coşmar. Am înroşit liniile telefonice cu atâtea apeluri”, îşi aminteşte mama cu înfrigurare.

„Nici nu ne miră ce am păţit din moment ce inspectorii de la OPC şi cei de la Sanepid au găsit la cantina taberei condiţii dintre cele mai mizere. Mâncarea nu era bine fiartă, iar apa de la robinet era maro”, susţine una dintre însoţitoare.

Redirecţionare

Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bihor, instituţia prin care copii au ajuns la mare, se află şi ea în gardă. „Pentru această vară mai avem în jur de 400 de copii care sunt programaţi să meargă acolo. Cei care trebuie să ajungă la complexul din Năvodari îi vom direcţiona însă spre taberele din Eforie Sud, Costineşti ori 2 Mai”, afirmă Marius Chipurici, directorul DJT Bihor. Şi asta pentru a evita ca un sejur pentru care părinţii au scos din buzunar 3 milioane de lei vechi, fără plata transportului, să se transforme într-unul de coşmar.

  • Intoxicaţi la Năvodari
  • Viorica Borz



    3Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    versiunea HTML a comentariilor