S-au lansat programele START şi pentru SRL – D

De Dan Birta
Reactualizat la:
S-au lansat programele START şi pentru SRL – D
Aplicanții pot beneficia de până la 120.000 lei, iar înscrierea în cele două programe se poate face până la 30 august 2016, ora 20:00.

Marţi, 16 august 2016 s-a dat startul „Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare (START)” şi „Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri (SRL-D)”.

„Cele două programe sunt active pe site-ul www.aippimm.ro timp de 15 zile, până în data de 30 august 2016, ora 20:00”, informează Cristian Raţiu, reprezentantul OTIMMC Cluj – CIAI Satu Mare.

Beneficiari şi finanţări

Pot beneficia de prevederile Programului START societăţile care au capital social integral privat şi cel mult doi ani de la înregistrare la Registrul Comerţului, iar codul CAEN pentru care se solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului. Prin Programul SRL-D se acordă facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care desfăşoară pentru prima data activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată debutantă (SRL-D).

Prin Programul START, beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 90%, dar nu mai mult de 120.000 lei pentru fiecare beneficiar, iar prin programul SRL-D beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 50%, dar nu mai mult de 45.245 lei pentru fiecare beneficiar. Minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului (în cazul programului START), respectiv minim 50% (în cazul programului SRL-D) reprezintă contribuţie proprie şi va fi asigurată din fonduri proprii sau credit bancar.

Codurile CAEN corespunzătoare tipurilor de activităţi pentru care se solicită finanţare în cadrul celor două programe sunt următoarele: producție, programare IT; cercetare dezvoltare, învăţământ, sănătate; turism şi facilităţi de cazare, activităţi profesionale şi de servicii; construcţii, comerţ. În vederea înscrierii în cadrul celor două programe, operatorul economic va completa şi transmite online planul de afaceri începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere: marţi, 30 august 2016.

„Admiterea în programe se va face în ordinea punctajului obţinut la evaluarea planurilor de afaceri online. La punctaje egale se aplică criteriile de departajare prevăzute în procedurile programelor”, transmite Cristian Raţiu. Bugetele alocate programelor pentru anul bugetar 2016 este de 17.000.000 de lei pentru programul START, respectiv 22.700.000 de lei pentru programul SRL-D. Prin implementarea celor două programe se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minim 141 de beneficiari prin programul START, respectiv minim 501 beneficiari prin programul SRL-D. Schemele sunt valabile pana la 31 decembrie 2016.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase