S-au mai găsit petarde

S-au mai găsit petarde
Înainte de revelion, se continuă controalele împotriva comercializării ilegale a petardelor sau a pocnitorilor.

Şi luni, agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au continuat acţiunile pe raza municipiului, desfăşurate în cadrul acţiunii naţionale de prevenire şi combatere a comercializării ilegale de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Poliţiştii orădeni au efectuat controale în pieţele locale şi în zonele adiacente centrelor comerciale, pentru a verifica legalitatea achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice de către persoane fizice şi juridice. Astfel, în jurul orei 20:00, poliţiştii orădeni i-au depistat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale conform prevederilor legale faţă de orădenii G.C. (44 ani) şi G.M. (19 ani). Cei doi au fost surprinşi de poliţişti la intrarea într-o piaţă, în timp ce ofereau spre vânzare 53 de cutii cu produse pirotehnice, conţinând în total 920 de petarde. Obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate de poliţişti.

Atenţie la legislaţie

Reamintim cetăţenilor că Legea nr.406/2006 sancţionează drastic aceste fapte, prin introducerea în art. 31, alin. 2 indice 1 a următoarelor prevederi: confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1 şi T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

Pentru a preveni victimizarea populaţiei, poliţiştii bihoreni vor continua acţiunile pentru depistarea persoanelor care comercializează asemenea produse cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în perioada premergătoare sosirii Noului An, urmând a fi luate măsuri ferme faţă de cei care desfăşoară activităţi de comerţ ambulant, precum şi faţă de cei care încalcă dispoziţiile legale privind modul de folosire şi depozitare a acestor produse.

Alexandra Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !